În Sfânta şi Marea Sâmbătă se slujesc Vecernia şi Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, cu citiri din Psalmi şi binecuvântările Învierii, care amintesc de coborârea Mântuitorului la iad, semnificând „Prima Înviere” a lui Adam şi biruinţa asupra morţii. Săvârşirea Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare în Joia şi Sâmbăta Mare din Săptămâna Patimilor se face datorită faptului că această rânduială de slujbă conţine mai multe rugăciuni speciale, care nu sunt incluse în Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur ce se săvârşeşte în majoritatea zilelor de peste an.
Liturghiile oficiate în Biserica Ortodoxă au fost alcătuite de Sfinţii Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur şi Grigorie Dialogul (Grigorie cel Mare), fost Papă al Romei din 3 septembrie 590 până la adormirea sa în 12 martie 604, – liturghia Darurilor mai înainte sfinţite.
Sfântul Vasile cel Mare (+379), Arhiepiscop al Cezareei Capadociei, mare teolog şi părinte al Bisericii, a redactat pe baza tradiţiei capadociene o Liturghie care a fost adoptată şi la Constantinopol. Aceasta a fost la început Liturghia normală sau obişnuită în Biserica Ortodoxă, dar începând cu secolele IX-X, din pricina lungimii, a fost înlocuită treptat cu Liturghia mai scurtă a Sfântului Ioan Gură de Aur, săvârşirea ei fiind limitată la un număr restrâns de zile, din cursul anului bisericesc.
Deosebirile esenţiale dintre Liturghia Sfântului Vasile cel Mare şi cea a Sfântului Ioan Gură de Aur constau în conţinutul rugăciunilor rostite de preot şi, mai ales, al rugăciunii centrale prin care se aduce Sfânta Jertfă, cântările liturgice ce însoţesc acest moment fiind mai lungi, mai bogat ornamentate. Înainte de miezul nopţii începe slujba Învierii Domnului, Sărbătoarea sărbătorilor, cu Canonul Sâmbetei celei Mari; la începerea Vecerniei Învierii, în biserică este întuneric deplin.
La miezul nopţii, preotul ia lumină de la candela de pe Sfântul Altar şi o dă mai departe credincioşilor, zicând de trei ori: „Veniţi de luaţi lumină!”. Apoi, cu preotul în frunte, credincioşii ies din biserică în procesiune cântând „Învierea Ta, Hristoase Mântuitorule, îngerii o laudă în ceruri şi pe noi pe pământ ne învredniceşte cu inimă curată să Te mărim”. Afară, preotul citeşte Evanghelia Învierii de la Matei 28, 1-16, dă binecuvântarea şi cântă pentru prima oară Troparul Învierii: „Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”. Slujba continuă cu Canonul Învierii, stihirile Învierii şi ale Paştilor, apoi Sfânta Liturghie.
În Sâmbăta Sfântă, Biserica nu celebrează Sfânta Liturghie, sfânta Masă fiind despuiată până după vestirea solemnă a Învierii. În noaptea de Sâmbătă spre Duminică (noaptea sfântă) are loc celebrarea Vigilia Pascala, când Biserica ”meditează asupra marilor promisiuni conţinute în Vechiul şi Noul Testament, asupra eliberării decisive de sclavia străveche a păcatului şi a morţii”. Este ţinută astfel încât să nu înceapă înainte de căderea nopţii şi să se termine înainte de ivirea zorilor zilei de Paşte. Liturghia din această noapte, chiar dacă se celebrează înainte de miezul nopţii, aparţine totuşi Duminicii Învierii
