Autoritatea pentru Valorificarea Participaţiilor Statului (AVAS) va elabora un cadru legislativ care să permită schimbul de participaţii minoritare pe care instituţia le are în diverse companii în care sunt acţionare şi SIF-urile, iniţiativa având ca scop „optimizarea“ portofoliului.
„Am discutat cu SIF Moldova, probabil şi celelalte SIF-uri vor vrea, să facem un «swap» de participaţii, adică acolo unde avem un interes şi suntem minoritari să le cumpărăm acţiunile, şi invers. Astfel, şi noi, şi ei putem să ne optimizăm portofoliile. A fost ideea preşedintelui SIF Moldova. Este un proiect pilot, chiar săptămâna viitoare vom discuta cu SIF Moldova“, a declarat preşedintele AVAS, Adrian Volintiru.
Conducerea Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) intenţionează să propună modificarea legislaţiei, care în prezent nu prevede această posibilitate. Joi, ministrul economiei Varujan Vosganian, care are în subordine AVAS, s-a întâlnit cu preşedintele SIF Banat-Crişana, Dragoş Bîlteanu, iar una dintre temele întâlnirii a fost ca Ministerul Economiei împreună cu AVAS să facă un inventar al companiilor unde statul deţine participaţii care ar putea fi interesante pentru investitori, inclusiv pentru SIF-uri.
AVAS are în portofoliu 641 de firme, din care peste 300 sunt în insolvenţă sau lichidare, iar 15 sunt în dizolvare. Autoritatea controlează majoritar 140 de firme, cele mai multe fiind în lichidare sau insolvenţă. Volintiru, care a preluat la finalul anului trecut conducerea AVAS, are ca obiectiv vânzarea tuturor participaţiilor minoritare ale instituţiei, posibil chiar în acest an. „Trebuie să vedem ce este mare, viabil şi rentabil. Vreau să scăpăm de toate participaţiile minoritare în acest an. Vreau să rămânem cu participaţiile majoritare“, a spus Volintiru.
El a adăugat că unii acţionari majoritari în firme în care AVAS are pachete minoritare sunt de acord să cumpere acţiunile Autorităţii, alţii nu. Din vânzarea tuturor participaţiilor minoritare AVAS ar obţine 30 milioane de lei. Totodată, AVAS intenţionează să obţină fonduri din intrarea în acţionariatul unor companii cu valoarea terenurilor aflate în patrimoniul unor companii privatizate. Banii ar fi obţinuţi din vânzarea noilor participaţii. O serie de terenuri, aflate în proprietatea ministerelor sau a autorităţilor locale sunt acordate cu titlu de folosinţă unor firme privatizate. Firmele care deţin astfel de terenuri vor face demersurile pentru a obţine titluri de proprietate asupra suprafeţelor, după care vor intra în acţionariat cu valoarea terenurilor. Ulterior, AVAS va vinde participaţiile obţinute în acest mod, operaţiune din care estimează că în acest an va obţine 83 mil. lei.
„Avem o sumedenie de terenuri la firme privatizate unde la privatizare nu se ştia regimul de proprietate. Am discutat cu unii proprietari ai unor firme ca noi să le rezolvăm problema cu titlurile de proprietate, să le evaluăm, apoi să reintrăm în acţionariat cu valoarea terenurilor, iar apoi să le vindem. Doar în 2013, în varianta pesimistă, am putea obţine 83 mil. lei.“ Printre cele mai mari companii, în funcţie de valoarea capitalului social, unde instituţia deţine participaţii minoritare se numără Roman Braşov (2,92%), Petrotel Lukoil Ploieşti (0,006%), Mechel Câmpia Turzii (1,02%), Mechel Târgovişte (4,04%), Zahărul Oradea (0,008%), Astra Vagoane Arad (1,36%), Chimcomplex Borzeşti (12,89%), Biofarm (1,04%) sau Laminorul Brăila (0,27%).
Sursa: Ziarul Financiar