Si-a batut sotia dupa care a facut plangere impotriva celor care au salvat-o din mainile lui

0

Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Traian a fost sesizată la data de 10.03.2012, în jurul orei 15.00, de către Alina H., de 19 ani, din comuna Secuieni, despre faptul că sora sa, Maria H., de 37 de ani, este lovită de concubinul ei.

La fața locului s-a deplasat o patrulă de siguranță publică care a stabilit că Dumitru G., de 44 de ani, pe fondul consumul de alcool, a provocat scandal și i-a aplicat mai multe lovituri concubinei.

În ajutorul femeii au venit membrii familiei, respectiv frații și părinții, care au intrat în curtea locuinței celor doi.

Cu ocazia audierii persoanelor implicate, Dumitru G. a declarat faptul că dorește să depună plângere penală împotriva membrilor familiei concubinei sale pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și violare de domiciliu.

În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetari pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și violare de domiciliu.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.