Serviciul de Turism Bacău organizează drumeții pentru iubitorii de trasee montane. Vezi care sunt cele două trasee

0

Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS) invită iubitorii de drumeții să descopere noi trasee montane din județul Bacău. Cerințele înregistrate după prima tură montană sunt în creștere, astfel încât, reprezentanții serviciului băcăuan continuă drumețiile cu două noi trasee din Munții Ciucului.

„Traseele sunt de nivel mediu, și vor avea un timp de parcurs de aproximativ 5 ore. Ambele trasee au ca punct de pornire Păstrăvăria Cărunta de pe Valea Ciobănușului (aprox 14,5 km de la DN 12A, comuna Asău, sat Ciobanuș). Pe unul dintre trasee (marcat cu triunghi galben) vom urca până la Lacul Șolintar, un ochi de apă de formă aproape circulară, cu diametrul de circa 30 m, alimentat sporadic de apele ce se scurg de pe versantul sudic al vârfului, provenite de la ploi și din topirea zăpezilor. Acolo ne vom intersecta cu traseul care traversează culmea dintre vârfurile Cărunta și Viscol (marcat cu cruce roșie), însă noi vom coborî la păstrăvărie pe al doilea traseu, marcat cu triunghi albastru”, a spus Gheorghe Coșa, șef birou coordonare Salvamont din cadrul SPJPTCAS Bacău.

La drumeții vor putea participa maximum 10 persoane, criteriul de selecție fiind ordinea înscrierii, iar grupul va fi însoțit de salvatori montani, dintre care, cel puțin unul are calificarea și experiență ca ghid montan.

Tura necesită condiție fizică generală bună, echipament de drumeție la munte (încalțăminte cu talpă aderentă, pelerină de ploaie, rucsac, apă și alimente etc).

Data stabilită pentru această nouă incursiune montană este joi, 3 august, locul de întâlnire fiind Păstrăvăria ,,Cărunta”.

Pentru înscrieri și informații suplimentare, persoana de contact este Olivian Darie, inspector de specialitate în cadrul SPJPTCAS Bacău, telefon 0740 431 276.

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.