Şeful NATO: România e sigură

0

Presedintele Traian Basescu si secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, au vorbit, vineri, la Bucuresti, despre actiunile Rusiei si tensiunile din regiune, fiind cu aceasta ocazie reafirmata solidaritatea membrilor Aliantei Nord Atlantice in fata oricarei posibile agresiuni.

Unul dintre cele mai importante subiecte abordate in timpul discutiilor care au avut loc intre secretarul general NATO si presedintele Romaniei a fost pozitia Aliantei fata de Republica Moldova, tara neutra din punct de vedere militar, conform Constitutiei. Cei doi oficiali au reamintit ca anul acesta se implinesc 10 ani de la aderarea tarii noastre la NATO si au subliniat foarte ferm ca alianta si-a intarit capacitatea de aparare pe flancul estic, fiind gata sa raspunda rapid la orice provocare din partea Federatiei Ruse.

“Vizita (lui Anders Fogh Rasmussen – n. r.) corespunde si evenimentului nostru national – implinirea a zece ani de la intrarea Romaniei in NATO. Vizita vine intr-un moment in care regiunea e framantata de probleme de securitate. Am discutat toata problematica regiunii si modul cum trebuie sa reactionam in raport de pozitia Ucrainei si a Rusiei, de anexare a Crimeii s.a.m.d. Obiectivul nostru este consolidarea securitatii pe flancul de est si reafirmarea art. 5 al tratatului NATO, care garanteaza securitatea fiecarui stat membru. Am remarcat reactia de solidaritate a SUA, a Canadei, care au trimis in Romania nave si avioane de lupta, reactia NATO in general fata de instabilitatea din regiune si afirmarea la cel mai inalt nivel, a secretarului general, a functionarii art. 5 in orice circumstanta. Angajamentul Guvernului de a creste alocatiile pentru MApN este un semnal bun. Trebuie sa analizam cadenta cu care se face, masurile nu asteapta. Situatia din Marea Neagra s-a deteriorat consistent, are o alta imagine dupa anexarea Crimeii si dezvoltarea unui alt centru de putere, care nu se mai afla sub control ucrainean. Am multumit domnului Rasmussen pentru spijinul acordat in timpul mandatelor domniei sale, destui romani sunt in jurul domniei sale, ocupa diverse functii, este un semnal pozitiv”, a declarat presedintele Traian Băsescu.

„Romania joaca un rol exceptional in Afganistan. Sunteti deosebit de activi, inclusiv in apararea antiracheta. Ati demonstrat ca este posibil sa intoarcem tendinta de scadere a bugetelor pentru aparare si sa faceti investitii substantiale. Angajamentul nostru este unul solid. Am discutat criza de la granite: Romania nu este singura, sunteti parte a NATO, orice aliat se bucura de protectia completa a NATO. Am consolidat prezenta noastra, in aer, pe apa, in teren, din Marea Neagra pana in Marea Baltica, inclusiv in Romania. Vom face tot ce este necesar, oricat este nevoie. Agresiunea Rusiei submineaza pacea si prosperitatea. Mai mult ca niciodata, apararea conteaza”, a spus, la randul sau,  Anders Fogh Rasmussen.

Anders Fogh Rasmussen vrea baze NATO în România

F 16 baza aviano nato italiaMinistrul apărării naţionale, Mircea Duşa, s-a întâlnit vineri cu secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen. La începutul întrevederii oficiale, ministrul Mircea Duşa a mulţumit secretarului general al NATO pentru activitatea desfăşurată de acesta în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, considerând că leadership-ul demonstrat de Anders Fogh Rasmussen pe parcursul celor cinci ani de mandat a avut un un impact pozitiv asupra NATO.

La rândul său, secretarul general al Alianţei a mulţumit ministrului Duşa pentru creşterea bugetului M.Ap.N., apreciind că România a înţeles necesitatea asigurării finanţării corespunzătoare a segmentului de apărare. În acest sens, ministrul Mircea Duşa a reafirmat angajamentul Guvernului României pentru suplimentarea fondurilor instituţiei, în vederea modernizării şi dotării Armatei României. Analiza situaţiei de securitate din regiune a fost o altă temă pe agenda întâlnirii.

Secretarul general a adus în discuţie temele aflate pe agenda Reuniunii Consiliului Nord-Atlantic în formatul miniştrilor apărării, care se va desfăşura la Bruxelles în zilele de 3 şi 4 iunie, apreciind faptul că acest eveniment va fi etapa preliminară de pregătire a Summit-ului din luna septembrie a acestui an, din Ţara Galilor.

„Proiectul pe care îl susţin, necesitatea amplasării unor baze ale NATO în flancul estic al Alianţei, este un plan ambiţios pe care îl vom discuta în cadrul Summit-ului, unde vom lua decizii despre măsurile pe termen lung necesare pentru a întări apărarea colectivă. Apărarea colectivă rămâne misiunea principală a NATO”, a spus Rasmussen, potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării

Cei doi oficiali au abordat, de asemenea, teme legate de participarea României la viitoarele operaţii ale NATO, de sistemele de securitate maritimă şi aeriană, dar şi de sistemul de apărare antirachetă.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.