Mai mult de un sfert dintre președinții de consilii județene au cel puţin un dosar penal. Procurorii DNA par să fi schiţat o hartă a corupţiei din administraţia locală, iar cea mai des întâlnită infracțiune are legătură cu modul în care sunt atribuite lucrările publice. Şefii de consilii dau contracte fie în favoarea unor firme apropiate, fie în schimbul unor comisioane mari, scrie – într-o analiză – DIGI24.
Procurorii DNA au analizat toate dosarele întocmite pe numele unor preşedinţi de Consilii Judeţene şi au descoperit că cele mai multe nereguli sunt legate de atribuirea ilegală a contractelor din fonduri publice. Frecventă este şi subevaluarea unor bunuri scoase de stat la vânzare în favoarea anumitor firme sau persoane apropiate.
Cazul şefului Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, este considerat reprezentativ. Ar fi încasat, împreună cu fiul său, deputat, peste un milion de euro de la mai multe firme interesate să câştige contracte de reabilitare a unor drumuri. La Cluj, Horea Uioreanu, arestat joi, ar fi cerut 15 la sută din valoarea contractului atribuit ilegal.
Şeful administraţiei constănţene, Nicuşor Constantinescu, are nu mai puţin de trei dosare penale deschise pe numele său. De la retrocedări ilegale, la acuzaţii de subfinanţare a unor instituţii din subordine sau împiedicarea unor controale ale Curţii de Conturi în judeţ. Cei mai mulţi şefi de Consilii Judeţene cu probleme penale sunt concentraţi în zona de sud a ţării, după ce la începutul anului, procurorii i-au luat în vizor pe şefii de consilii judeţene din Prahova, Constanţa, sau Dolj.
Probleme sunt şi în zona de est, în Botoşani sau Vrancea. Recent, procurorii au descoperit fapte de corupţie şi în vestul ţării: numai în ultima săptămână şeful administraţiei clujene a ajuns în arest, iar fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş a fost pus sub acuzare.