Dumitru Sechelariu , fostul primar al orasului Bacau , apare din nou in viata publica dupa aproximativ 8 ani de zile. Sechelariu a incercat sa-si sustina copiii in carierele alese si sa aiba grija de familie.
Timp de opt ani de zile încerc să barez loviturile primite din partea duşmanilor mei. Tot din cauza asta sunt şi obez, din cauza mizerilor din viaţa mea. Nu cer iertare nimănui. Mai mult încerc să mă pregătesc din punct de vedere fizic. Am avut probleme cu metabolismul în anii ăştia. Nu mi-e frică decât de Dumnezeu. Sunt la vârsta la care nu mai am nimic de pierdut. Vreau să reabilitez numele de Sechelariu şi vreau să fiu înmormântat ca Alexandru Macedon, cu mâinile şi picioarele afara, să se vadă că nu am luat nimic cu mine”, a declarat Sechelariu
Sechelariu a declarat ca va reveni in viata politica , candidand la Primaria Bacau independent :
„În urmă cu opt ani am spus că sunt un om curat în această ţară murdară. Atunci mi-a fost schimbat viaţa la 180 de grade. Mi-am plătit taxele şi impozitele din respect pentru familia mea frumoasă pe care o am. Am hotărât cu soţia şi cei patru copii să anunţ candidatura la Municipiul Bacău. Voi demonstra cu toate actele în mână că sunt nevinovat”, a mai declarat Dumitru Sechelariu.
Uitati ca cum a administrat desZapezirea stavarache si apoi ganditi va ca asta a fac cu tot bacaul de cand e el… A creat supermarketuri si mall…in locul fabricilor care produc..si a magazinelor de cartier.. S a dus industria si toti micii intreprinzatori..bineinteles ca si a luat partea dar noi ce am luat? E timpul sa schimbam ceva ,nu stiu daca Sechelariu dar cu siguranta nu Stavarache. Numai bine
Sunt curios domnule Sechelariu ce plan aveti pentru a-l invinge pe Stavarache. Este foarte greu avand in vedere ca este doar un tur iar el are in mana toata masinaria , toate functiile si toti banii. Stim ca beneficiati de sprijinul PDL , desi candidati ca independent, iar Stavarache va incerca sa va asocieze cu PDL pentru a pierde din voturi (incercand sa va bage in gloata lui Basescu).
Nu stiu daca o sa faceti ceva in Bacau sau mai multe ca Stavarache dar eu , ca simplu cetatean , doresc schimbare. Mi-a ajuns atatia ani si nu am vazut nimic bun. In schimb vad incompetenta cand e vorba de deszapezire sau alte treburi gospodaresti pentru cetateni;chestii simple, nu investitii sau locuri de munca…
O sa va dau un vot de incredere. Sper sa nu ma faceti sa regret. Sunt constient ca o sa va puneti afacerile in ordine,dar faceti ceva si pentru Bacau !
Doru
da, candideaza, candideaza… Si o sa te voteze xxx-spataru’! Crezi ca lumea e proasta si uita cum ai furat tot orasul asta de parca era mosia ta???
cei ce nu se vor trezi si dorm asa le va fi viata asa siau dorito asa o vor trai iar cel ce vroia sa afle ceva despre mine cel ce comenteaza sa stie ca sint la fel ca oricare romin nici bogat si nici sarac dar nici sugaul lor cum fac multi alti
Seche daca vii ,
Curata-ne de prostii
Care ne-au furat 8 ani ,
Da-le-am …de tarani
E greu sa castigi dar noi te sustinem.
sper sa faci mai multe ca stavarache! mai mult decat nimic..si tot e bun
Ai votul meu Seche !
Un sfat domnule: Numele nu se reabiliteaza, se uita.
Revin…
Acuma esti murdar intr-un oras curat.
Lasa-ne! Ne-ai faultat 8 ani, lasa-ne sa ne revenim!
Nu-ti mai ajunge sa conduci Selena? Vrei sa faci cu orasul ce-ai facut cu Letea?