Se schimba structura anului scolar 2013 – 2014

0

Ministerul Educației Naționale a lansat în dezbatere publică, până la data de 31 mai, proiectul de Ordin de ministru privind structura anului școlar 2013-2014. Documentul urmează să fie aprobat de ministrul Remus Pricopie pe data de 1 iunie.

Una dintre noutățile pe care ordinul o propune este împărțirea, în mod aproximativ egal, a celor două semestre, astfel încât să se poată realiza un echilbru între timpul alocat studiului și acela alocat asimilării învățării și perioadei de odihnă.

Un alt element de noutate îl reprezintă decizia MEN de a acorda elevilor încă o zi liberă pentru perioada sărbătorilor pascale, respectiv ziua de marți, 22 aprilie 2014.

Cursurile pentru anul școlar 2013-2014 vor debuta la 16 septembrie și se vor încheia la data de 20 iunie.

Prima vacanță din semestru va avea loc în perioada 2 – 10 noiembrie 2013, doar pentru elevii din învăţământul primar şi pentru copiii din grupele din învăţământul preşcolar.

Între 21 decembrie 2013 și 5 ianuarie 2014, toți elevii din învățământul preuniversitar vor beneficia de vacanța de iarnă.

Cursurile primului semestru se vor relua în data de 6 ianuarie și se vor încheia pe 31 ianuarie. După vacanța intersemestrială, 1 februarie – 9 februarie, elevii vor reveni la cursuri pentru al doilea semestru, pe 10 februarie.

La 11 aprilie, debutează vacanța de primăvară, iar elevii vor reveni la școală pe 23 aprilie.

Vineri, 20 iunie, se încheie cursurile pentru anul școlar 2013-2014.

Elevii se vor reîntoarce la școală, după vacanța de vară, la 15 septembrie 2014.

Anul şcolar 2013-2014 are 36 de săptămâni de cursuri, însumând 176 de zile lucrătoare. Excepție de la această prevedere fac clasele terminale din învățământul liceal, care vor parcurge doar 33 de săptămâni, și clasa a VIII-a, cu 35 de săptămâni.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.