A doua editie a programului „Valea Bistritei – materia ce naste energie” organizat sub forma unei scoli de vara se numeste „Cunoaste Moldova la ea acasa”. Proiectul este organizat de Universitatea Vasile Alecsandri si a primit finantare de la CJ Bacau.
30 de studenti si elevi participa in aceste zile la acest eveniment. Proiectul deruleaza in acest an mai multe activitati cultural- educative reunite sub titlul „Cunoaste Moldova la ea acasa”. „Obiectivul principal este acela de a prezenta participantilor un areal identitar regional pe care ne dorim sa-l reliefam prin traditiile si obiceiurile din zona Moldovei, dar si prin cinstirea personalitatilor. Sigur ca a vorbi despre identitate intr-o perioada cum e cea actuala este un demers anevoios, dar noi credem ca cel mai scurt drum spre demnitate este cel prin care iti asiguri identitatea, prin asumarea a ceea ce esti. Intr-o Europa unita in diversitate, trebuie sa stim cine suntem. E o realitate falsa ca Europa uniformizeaza. Realitatea este ca Europa asigura fiecaruia dreptul de a fi asa cum este. Tocmai asta ne propunem sa aratam in aceasta scoala de vara”, a declarat asist.univ.dr. Alin Popa, de la Facultatea de Litere, manager proiect.
Sursa: desteptarea.ro