Bacău 29 iunie 2015 – Asociația Tășuleasa Social și Coca-Cola HBC România inițiază, în perioada 15 August – 12 Septembrie, programul „Școala de Mers pe Munte” – un proiect ambițios care se adreseaza iubitorilor de natură, fiind destinat dezvoltării turistice montane și protejării mediului înconjurător. Marţi, 7 iulie 2015, locuitorii Bacăului vor avea ocazia de a discuta cu reprezentanții proiectului despre oportunitatea de a dobândi în mod gratuit abilitați necesare explorârii corecte și supraviețuirii în mediul montan. Prezentarea se va desfășura începând cu ora 17:00 la Biblioteca Judeţeană „Costache Sturdza” Bacău, de pe strada Aleea Parcului nr 9.
„Școala de Mers pe Munte” este un proiect oferit de Coca-Cola HBC România și dezvoltat de Asociația Tășuleasa Social, adresat persoanelor cu vârste cuprinse între 18 – 40 de ani, dornice să îşi însuşească un stil de viaţă activ prin dobândirea cunoştiinţelor necesare referitoare la mersul pe munte şi prin punerea acestora în practică. Timp de patru zile, 300 de participanți selectionați vor participa la cursurile organizate în campusul Tășuleasa Social și la drumețiile făcute în Munții Călimani alături de instructori atestați.
Un alt obiectiv al proiectului este educarea comunităţii locale din Dorna Cândreni cu privire la mediul înconjurător, la protejarea acestuia şi la potenţialul turistic al cadrului natural din zonă. În acest scop, 10 tineri din zonă vor fi selectați să participe, vor fi instruiți şi la finalul programului vor fi certificați ca ghizi locali de turism montan.
„A merge pe munte poate fi o pasiune, un sport, o activitate recreativă – dar oricare dintre acestea presupune o serie de cunoştinţe tehnice care asigură reușita drumeței. De multe ori aceste cunoștințe nu sunt însușite într-un program organizat ci ajung să fie dobândite cu prețul propriilor greșeli.
Astfel, noi, cei de la Tăşuleasa Social ne implicăm în programe de educare care, dincolo de domeniul lor specific, ajută toți participanții să devenă mai omenoşi, mai solidari şi mai responsabili faţă de natură.”, declară Alin Uhlmann-Uşeriu, preşedinte Tăşuleasa Social.
„Întotdeauna proiectele inițiate Asociația Tășuleasa Social sunt o adevărată bucurie pentru noi – iar „Școala de Mers pe Munte” este un proiect memorabil, cu impact asupra comunitatii locale. Suntem siguri că programul va deveni o experiență de neuitat pentru toți participanții, declară Irina Ionescu, Public Affairs & Communication Manager România.
Toate informațiile referitoare la proiect și condițiile de participare pot fi obținute accesând site-ul www.tasuleasasocial.ro și pagina de Facebook: www.facebook.com/scoalademerspemunte.
Tășuleasa Social aniversează anul acesta 15 ani de existență, fiind asociația prin excelență dedicată voluntariatului și educației tinerilor prin dragostea și grija față de natură. În acest spirit, toate proiectele derulate vizează acțiuni concrete menite sa aducă tinerii la un loc pentru a învăța și lucra împreună, pentru a dobândi deprinderi și cunoștințe despre natură, protecție, ecologie. Principalele proiecte Tășuleasa Social sunt: acțiunile anuale de împădurire împreună cu voluntari, taberele de copii din campusul propriu, Maratonul Via Maria Theresia, Școala de Mers pe Munte, Camionul de Crăciun. Aceste proiecte se desfășoară în parteneriat cu Banca Transilvania, Raiffeisen Bank, Coca Cola HBC România, Die Johanniter.
Coca-Cola Hellenic este al doilea îmbuteliator ca mărime al companiei Coca-Cola din punctul de vedere al volumului, având vânzări de peste 2 miliarde de unități. Compania activează într-o zonă geografică extinsă, având operațiuni în 28 de țări, servind o populație de peste 560 milioane de oameni. Coca-Cola Hellenic oferă o gamă variată de băuturi răcoritoare din categoria celor carbogazoase, sucuri, apă, sport, energizante, ceaiuri și cafea. Coca-Cola Hellenic promovează o dezvoltare durabilă, generând valoare pentru afacerea sa și pentru societatea în care activează. În acest sens, compania furnizează băuturi răcoritoare care satisfac nevoile diverse ale consumatorilor, încurajând în același timp un mediu de lucru deschis și desfășurându-și activitatea într-un mod responsabil astfel încât să protejeze și să mențină neschimbat mediul înconjurător, contribuind la dezvoltarea socio-economică a comunităților locale.
În România, ca în toate țările în care își desfășoară activitatea, Coca-Cola deține și funcționează pe baza unui sistem propriu, incluzând toate verigile necesare producerii și distribuției produselor către consumatori. În România, Sistemul este format din Coca-Cola România (filială a The Coca-Cola Company, proprietarul mărcilor înregistrate) și partenerul său Coca-Cola Hellenic denumit Coca-Cola HBC România, care îmbuteliază și distribuie produsele Coca-Cola sub licența The Coca-Cola Company în România.
Pentru mai multe informaţii legate de companie vă rugăm să vizitați site-urile www.coca-colahellenic.ro și www.thecoca-colacompany.com.