Sambata, politistii bacauani vor organiza activitati in Parcul Cancicov, cu ocazia Zilei Politiei Romane

0

Polițiștii băcăuani vor organiza, la data de 25 martie a.c, de Ziua Poliției Române, activități în Parcul Cancicov din municipiul Bacău, în intervalul orar 10.00-14.00.

Copii și oameni mari vor avea posibilitatea să descopere aspecte din activitățile pe care le desfășoară polițiștii, zi de zi, dar și dotările de care aceștia dispun în executarea misiunilor.

Va fi prezentat laboratorul criminalistic mobil, destinat cercetării la fața locului, trusele specializate și echipamentele criminalistice necesare descoperirii tuturor tipurilor de categorii de urme existente în câmpul infracțional.

Totodată, va fi prezentat și Laboratorul de Siguranță Rutieră. De asemenea, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase vor prezenta armamentul și echipamentul de protecție utilizat în activități.

Tehnica și dotarea polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și ai Biroului pentru Protecția Animalelor vor fi, de asemenea, prezentate în cadrul activităților.

Polițiștii de prevenire, de proximitate, cei ai Biroului Siguranță Școlară și ai Serviciului Resurse Umane vor explica tinerilor primii pași către cariera de polițist, precum și condițiile esențiale necesare pentru a deveni polițiști.

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.