Salariul minim creşte la 1.000 de lei, în 2014

0

Salariul minim al bugetarilor va creşte încă de la 1 ianuarie 2014, când va fi aplicată o majorare de 3% la fondul de salarii, adică 1,3 miliarde de lei, potrivit schemei bugetului de stat pentru anul viitor.

Fondurile nu sunt însă suficiente pentru ca salariul minim din sistemul bugetar să ajungă dintr-o dată la 1.000 de lei, astfel că acest pas ar putea fi făcut doar în urma unei a doua tranşe de majorare, care va fi făcută pe parcursul anului, la o eventuală rectificare bugetară sau în funcţie de veniturile colectate la bugetul de stat.

Cert este că ţinta Guvernului pentru 2014 este majorarea salariului minim din aparatul bugetar la 1.000 de lei, în condiţiile în care în acest moment 400.000 de persoane angajate la stat câştigă sub 1.000 de lei.

Ionel Blănculescu, consilierul onorific al premierului Victor Ponta pe probleme economice, a declarat că vestea creşterii salariului minim are în spate o „muncă sisifică din partea mediului economic din România”. „Trebuie să prevaleze sentimentul de solidaritate. Nu putem lăsa o categorie devaforizată să sufere ani şi ani, fără ca Guvernul să intervină şi să arate o tendinţă de creştere a salariilor”, a declarat Ionel Blănculescu, la România TV.

Sursa: rtv

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.