Astăzi a avut loc ședința Comisiei Mixte de Rechiziții condusă de prefectul Claudiu-Octavian Șerban, în calitate de președinte, ședință în care s-a prezentat, discutat și aprobat proiectul Planului de rechiziții de bunuri și prestări servicii în interes public al județului Bacău și a fost prezentată situația cu deficitele și excedentele de bunuri rechiziționabile la această dată.
Rechiziția de bunuri și prestări servicii reprezintă măsura cu caracter excepțional prin care autoritățile publice împuternicite prin lege obligă operatorii economici, instituțiile publice, precum și alte persoane juridice și fizice, la cedarea temporară a unor bunuri mobile sau imobile, în condițiile prevăzute de Legea nr.132/1997 cu modificările și completările ulterioare. Cetățenii apți de muncă pot fi chemați pentru prestări de servicii în interes public, în scopul efectuării unor lucrări sau desfășurarea unor activități. Rechiziția de bunuri și chemarea persoanelor fizice pentru prestări de servicii în interes public se dispun în situații deosebite precum: declararea mobilizării parțiale sau totale și a stării de război, la institutirea stării de asediu sau de urgență, prin decrete emise de Președintele României sau în cazul prevenirii, localizării și înlăturării urmărilor unor dezastre, prin hotărâre a Guvernului sau prin ordin al prefectului.
În scopul rezolvării problemelor materiale de orice natură în situațiile precizate anterior, a fost aprobat Planul de rechiziții de bunuri și prestări servicii în interes public al județului Bacău care devine obligatoriu pentru toți operatorii economici, conform legii, în 10 zile pe timp de pace și 24 de ore pe timp de război. Planul de rechiziții cuprinde 705 furnizori și potențiali distribuitori de bunuri și servicii, precum și un necesar de 2179 de bunuri din care 2121 de bunuri urmează a fi rechiziționate prin ordin al prefectului aprobat în ședința de astăzi. Astfel, este acoperit un necesar de bunuri și servicii în proporție de 93%, deficitele fiind înaintate Comisiei Centrale de Rechizite spre aprobare.
Pentru județul Bacău s-a stabilit nivelul bunurilor și serviciilor ce trebuie rechiziționate pentru 618 persoane juridice și fizice din care 374 operatori economici, 36 de instituții publice, 164 de persoane fizice, precum și un număr de 2152 de ore de prestări servicii, în special la nivelul comunelor.
Pentru următoarea perioadă se are în vedere modificarea structurii populației județului Bacău, în urma datelor recensământului din 2012, aspect ce impune diminuarea necesarului de bunuri necesare populației în caz de război.
Întrucât în județul Bacău se va derula un antrenament de mobilizare în luna octombrie, prefectul Claudiu-Octavian Șerban a dispus asigurarea întregii documentații de specialitate până la acea dată și a cerut aportul profesionist al tuturor structurilor responsabile, al comisiilor de apărare ce funcționează atât la nivelul unităților administrativ teritoriale, cât și la nivelul operatorilor economici mari, întrucât județul Bacău prezintă factori determinanți diversificați pe multiple planuri ce trebuie luați în calcul pentru reușita unei mobilizări în caz de război.
” Dincolo de documentele prezentate și hotărârile adoptate pe hârtie în ședințe, tratați cu toată responsabilitatea ce vă caracterizează problemele legate de pregătirea pentru situații de război, care este una de importanță 0”, a solicitat prefectul judeţului Bacău în finalul şedinţei.