S-a imbatat si a sunat la 112, crezand ca s-a ratacit. Politia l-a „premit” cu o amenda.

0

Un bărbat de 29 de ani din comuna Motoșeni a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 500 de lei pentru alarmarea publicului, a organelor specializate pentru a interveni în caz de pericol ori a organelor de menţinere a ordinii publice, prin darea semnalelor de pericol sau, după caz, prin solicitarea intervenţiei la faţa locului, fără motiv întemeiat.

În fapt, la data de 09.02.2014, în jurul orei 23.30, polițiștii din comuna Motoșeni au fost sesizați prin 112  de către Bogdan O., de 29 de ani, din comună, despre faptul că  deplasându-se din satul Fîntînele, către satul Fundătura, pe câmp, s-a rătăcit și va îngheța de frig, întrucât nu mai cunoaște drumul către casă.

Polițiștii s-au mobilizat și au plecat în căutarea bărbatului, pe care în aproximativ 20 de minute l-au găsit în apropierea bisericii din localitatea de domiciliu, la o distanţă de aproximativ 100 m faţă de locuința sa.

Acesta se afla intr-o stare avansată de ebrietate, iar din verificări polițiștii au stabilit că a consumat băuturi alcoolice într-un bar din sat împreună cu doi bărbați din satul vecin. La închiderea barului cei trei au hotărât să se deplaseze în satul vecin pentru a consuma băuturi alcoolice, însă pe drum Bogdan O. s-a rătăcit de cei doi și a hotărât să  să apeleze la 112.

Persoana în cauza a fost condusă la locuinţă și fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 500 de lei conform Legii 61/1991.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.