În plin scandal politic local privind stabilirea tarifului la colectarea și transportul deșeurilor, compania bucureșteană Romprest a preluat sâmbătă serviciul prestat la Onești, până recent, de societatea de salubrizare Servsal, controlată de omul de afaceri Ovidiu Budeanu. Prinsă în mrejele unui amplu dosar de evaziune fiscală și spălare de bani instrumentat de procurorii DIICOT încă de la mijlocul anului trecut, Romprest a transformat totul într-un eveniment mediatic la care au participat atât primarul interimar al Oneștiului, Alexandru Cristea, cât și președintele Consiliului Județean, Dragoș Benea. Acesta a declarat că pentru prima dată Oneștiul va avea un operator de salubrizare legal, cu referire la activitatea prestată până de curând de societatea lui Budeanu. Benea a adăugat, într-o conferință de presă organizată la sediul Primăriei, că se dezice de campania făcută de fostul primar, Laurențiu Neghină, în direcția diminuării tarifului la deșeuri perceput în Onești. Șeful CJ a admis, în schimb, că serviciul județean de colectare și transport al deșeurilor s-ar putea confrunta cu o problemă majoră de sustenabilitate și că patru consilii locale din județ (Sănduleni, Berzunți, Dărmănești și Moinești) „nu mai vor să aprobe ce au votat încă din 2010”.
„Show-ul Romprest” s-a derulat pe o platformă amenajată în apropiere de RAFO Onești, loc unde operatorul de salubritate a aliniat peste 40 de autospeciale cu luminițele pornite. În jurul orei 11.00 și-au făcut apariția primarul interimar al Oneștiului, Alexandru Cristea și președintele CJ Bacău, Dragoș Benea. Cei doi oficiali au „inspectat” facilitățile Romprest, dar și punctul de comandă a bazei – o încăpere cu un laptop. Benea a declarat că Oneștiul are pentru prima dată un operator de salubritate licențiat și care-și derulează activitatea în mod legal. „E un proiect care a început la nivelul anului 2010, prin înființarea ADIS-ului. Sunt investiții de 40 de milioane euro care s-au făcut în sistemul integrat de management al deșeurilor din județul Bacău. Azi, în schimb, avem ocazia să vedem un operator în adevăratul sens al cuvântului, cu aviz ANRSC, cu licitație organizată, contestată și câștigată și cred că din punct de vedere legal este zona cea mai bine acoperită din județ. Județul are 93 de localități, Romprestul și contractul aferent acoperă 65 de localități. Într-o bună zi vor fi organizate licitații și în celelalte localități, atunci când vor crede că este momentul Primăria Bacău și cele 22 de comune”, a declarat președintele CJ.
Într-o conferință de presă organizată, ulterior, la sediul Primăriei Onești, Benea a declarat că „se desparte” de campania dusă de fostul primar, Laurențiu Neghină, în direcția diminuării tarifului la serviciul prestat de Romprest și că patru consilii locale din județ pun în discuție acest lucru. El a arătat, de asemenea, că sistemul de colectare și transport deșeuri se poate confrunta cu o problemă de sustenabilitate, invitându-i la conducerea ADIS pe Budeanu și Neghină pentru a-și impune propriile viziuni administrative. „Mă despart de inițiativa domnului Neghină. Este o acțiune îndreptată împotriva unui mecanism instituțional propus de Uniunea Europeană și Guvernul României. Le fac o ofertă și domnului Budeanu, și domnului Neghină sau domnului Fântână – le dau locul meu din ADIS. Consiliul Județean se retrage din ADIS și îi propun pe dânșii să vină să implementeze propriile idei. Sunt patru consilii locale care nu mai vor să aprobe acum ce au votat încă din 2010”, a mai spus șeful CJ. Vizibil depășit de subiect, primarul interimar al Oneștiului s-a mulțumit să afirme că susține inițiativa fostului primar, în direcția scăderii taxei, însă doar dacă inițiativa întrunește toate condițiile de legalitate.
Potrivit unui comunicat dat publicității de ADIS și Romprest, contractul adjudecat de compania bucureșteană după o licitație cu cântec va avea o durată de 8 ani. Operatorul de salubrizare va deservi 65 de unități administrativ-teritoriale, localități împărțite în 4 zone de lucru. Conform aceluiași document, Romprest a început prestarea serviciului la 11 ianuarie 2016, contractul fiind încheiat cu ADIS încă din mai 2015, dată la care DIICOT a „intrat” în pâine în dosarul de evaziune ce vizează compania bucureșteană. Sorin Velicu, directorul operațional al Romprest, a declarat că până în prezent societatea a angajat 75 de persoane din Onești, acestea urmând să deservească baza operațională deschisă sâmbătă la prânz. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău au început urmărirea penală „in rem” față de modul în care ADIS a atribuit, în decembrie 2014, contractul de colectare și transport deșeuri către Romprest (citește AICI). În vara anului trecut, afaceristul Ovidiu Budeanu, patronul Servsal, a înaintat o plângere penală către sediul central al DNA, lansând acuzații de corupție la adresa conducerii ADIS și a CJ Bacău. Rămase în coadă de pește, declarațiile lui Budeanu s-au dovedit doar un eveniment de presă.