România, țara cu cele mai multe cazuri de tuberculoză din Uniunea Europeană. Bacăul, în topul județelor

0

România este țara din Uniunea Europeană cu cele mai multe cazuri de tuberculoză, o arată cel mai recent raport al Centrului European de Prevenție şi Control al Bolilor.

Suntem țara din Uniunea Europeană cu cele mai multe cazuri de tuberculoză. Aceasta este o boală gravă care se poate transmite de la o persoană bolnavă la alte persoane sănătoase pe calea aerului. Ea se localizează în oricare din părțile corpului, dar cea mai frecventă localizare este la nivelul plămânului.

Statisticile sunt îngrijorătoare având în vedere, că față de anul trecut, se înregistrează o creștere cu 15% a numărului de cazuri raportate la nivel național.

La nivel național, în anul 2022 s-au înregistrat 8824 de cazuri de tuberculoză, în creștere față de anul 2021. Există și câteva explicații pentru această creștere.

„Pandemia a scăzut accesibilitatea populației la servicii de sănătate. Tuberculoza este o boală în general tăcută. Pacientul ajunge la doctor după mai mult timp decât ar trebui. 

Orice tuse care persistă peste trei săptămâni, chiar tratată de medicul de familie, are indicația de a ajunge la specialist. Evoluția în sine a bolii duce la erodarea țesutului pulmonar care poate să prindă și vasele de sânge și atunci există riscul unei hemoptizii, deci tuse cu sânge, care să fie fatală”, a declarat Lavinia Danciu, directorul medical al Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu.

Anul trecut, cele mai multe cazuri de tuberculoza au fost înregistrate în București, urmat de județele Iași, Dolj, Constanța și Bacău.

sursă: antena3

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.