UPDATE :
In intervalul 7 decembrie, ora 11.00 – 8 decembrie, ora 8.00, în zona de munte va continua să ningă, iar stratul de zăpadă nou depus va fi pe arii restrânse consistent. Vântul va avea intensificări viscolind şi spulberând zăpada, cu rafale ce vor depăşi 70 km/h şi 100 km/h pe crestele înalte, îndeosebi ale Munţilor Banatului, Carpaţilor Meridionali şi de Curbură.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis joi, o avertizare de tip cod galben de ninsori viscolite şi intensificări ale vântului, valabilă pentru mai multe judeţe ale ţării, de vineri şi până şi până sâmbătă. Va ninge în 18 judeţe din centrul ţării şi vântul va sufla cu peste 100 km la oră.
Atentionare este valabila de vineri, 6 decembrie ora 06:00 pana sambata, 7 decembrie ora 14:00. Jumatate din judetul Bacau intra sub atentionare cod galben.
În intervalul menţionat, în zona de munte va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, în prima parte a zilei în Munţii Apuseni şi în Carpaţii Orientali, apoi şi în celelalte masive. Vântul va avea intensificări, cu rafale de peste 70 km/h şi pe crestele înalte de peste 100 km/h, viscolind zăpada.
Intensificări ale vântului vor fi şi în zonele mai joase de relief din regiunile intracarpatice, dar la cote mai reduse (55….60 km/h), iar ninsorile, slabe cantitativ, se vor semnala pe arii restrânse.