Romania, pe locul al doilea in lume la atacuri cibernetice

0

Peste 58% din atacurile lansate pe internet ar proveni din China şi România, susţine un nou raport al companiei americane de telecomunicaţii Verizon, publicat marţi şi citat de site-ul belgian geeko.lesoir.be.

Deşi China este ţara cea mai activă din lume în domeniul criminalităţii cibernetice, atacurile lansate din Republica Populară Chineză (RPC) se limitează la spionaj.

China, care nu dispune de nicio legislaţie în materie de criminalitate cibernetică şi a fost suspectată în repetare rânduri că ar spiona companii americane, rămâne în fruntea clasamentului. Spionajul militar şi industrial ar fi cele mai comune activităţi pe teritoriul asiatic.

În Europa de Est, criminalitatea cibernetică mult mai orientată către escrocherii şi furturi, oferă indicii legate de activităţi criminale intense care ar putea fi direct legate de reţele mafiote.

România, în schimb, ar fi responsabilă pentru 28% din atacurile cu caracter financiar. Împreună, cele două ţări ar reprezenta 58% din criminalitatea cibernetică globală, susţine raportul operatorului american.

Cu mult în spatele lor, pe locul al treilea se situează SUA, cu o rată a criminalităţii cibernetice totuşi destul de ridicată. Urmează Bulgaria (7%), Rusia (5%) şi Olanda (1%).

Acest subiect, deja abordat în mai multe rânduri de Uniunea Europeană, ar putea afecta relaţiile Bulgariei şi României cu restul Europei, concluzionează raportul Verizon.

Sursa: rtv

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.