România ar putea fi împărţită în şapte sau opt regiuni, luând în calcul influenţele culturale, migraţia populaţiei, stadiul de dezvoltare zonală, dar şi numărul de locuitori recomandat pentru fiecare regiune, conform raportului Consiliului Consultativ pentru Regionalizare, relatează PRO TV.
Noile regiuni, numărul lor, calculul pentru capitalele de regiune şi modul în care regionalizarea României va influenţa viaţa locuitorilor sunt abordate într-un document de 56 de pagini emis de către CONREG, potrivit Pro TV. Conform raportului, regionalizarea României ar putea fi făcută în 7 sau 8 regiuni, luând în calcul influenţele culturale, migraţia populaţiei, stadiul de dezvoltare zonală, dar şi numărul de locuitori recomandat pentru fiecare regiune. Preluând modelul regionalizării din Polonia, ţara cu cea mai mare rată de absorbţie a fondurilor europene, România ar putea fi împărţită în regiuni cu o populaţie medie între 2,4 şi 2,7 milioane de locuitori, în funcţie de numărul de regiuni, 7 sau 8.
„Construirea regionalizării din 2013 în România şi prin raportare la modelul polonez statuat prin reforma din 1998 trebuie să aibă în vedere nu numai situaţiile de similaritate, ci şi pe cele de diferenţiere contextuală între cele două ţări”, scrie în raport. Raportul prezintă o nouă hartă a României regionalizate, cu 7 sau 8 regiuni, în funcţie de modul în care Bucureştiul va fi repartizat.
Conform acestui raport, România va fi împărţită în:
1. Muntenia Sud, regiune care ar putea cuprinde şi regiunea Bucureşti (Regiunea 8)
2. Dunărea de jos (Regiunea Sud-Est)
3. Moldova de Nord (Regiunea Nord-Est)
4. Transilvania Centrală (Regiunea Centru)
5. Transilvania de Nord Vest (Regiunea Nord Vest)
6. Banat Vest (Regiunea Vest)
7. Oltenia.
Citeste mai multe AICI