Retinut si cercetat pentru evaziune fiscala

0

Polițiștii din Bacău au reținut un sucevean de 27 de ani, pe care l-au depistat în flagrant, în timp ce deținea pentru comercializare 40.000 de țigarete provenite din Ucraina

Polițiștii de investigare a fraudelor din cadrul IPJ Bacău, în colaborare cu ofițerii D.G.I.P.I., cu sprijinul agenților de poliție rutieră, au prins în flagrant, la data de 25.09.2012 , un bărbat din județul Suceava, care deținea în vederea comercializării 40.000 de țigarete cu marcaje fiscale de Ucraina.

Autoturismul, condus de Ș. Andrei, de 27 de ani, a fost imobilizat de către polițiști pe strada Bradului din municipiul Bacău iar în interiorul acestuia polițiștii au găsit colete în care se aflau 40.000 de țigarete cu timbre de Republica Ucraina, pentru care cel în cauză nu deținea documente legale de proveniență.

Țigaretele au fost ridicate în vederea confiscării şi au fost predate Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Bacău, care a calculat un prejudiciu adus bugetului de stat în valoare de aproximativ 19.000 de lei.

Față de Ș. Andrei s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore pe bază de ordonanță și este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală şi deţinerea de produse acizabile în afara antrepozitului fiscal.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.