La data de 23 iulie a.c., polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Moinești au depistat în flagrant delict, un bărbat de 49 de ani, din comuna Zemeș, în timp ce conducea un autoturism în localitate, aflându-se sub influența alcoolului.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, rezultând o concentrație de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
După administrarea probatoriului, cel în cauză a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore și introdus în Arestul I.P.J. Bacău, cercetările fiind continuate în acest caz.
Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News