Numarul de firme dezolvate a crescut cu 28,51% in primele trei luni din anul 2023. Concret, in prima perioada din 2023, 10.709 au fost dizolvate fata de 8.333 in aceeasi perioada din anul 2022.
Cele mai multe dizolvări au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 2.254 de firme (număr în creştere cu 45,23% faţă de primul trimestru din 2022), şi în judeţele Timiş (605, +59,63%), Cluj (513, +33,94%), Constanţa (504, +19,71%) şi Ilfov (437, plus 21,05%).
La polul opus, cele mai puţine dizolvări de firme au fost consemnate în judeţele Mehedinţi, respectiv 55 (+3,77), Covasna (58, +20,83%) şi Ialomiţa (62, +58,97%).
Domeniul de activitate care a consemnat cele mai multe dizolvări de firme, în primele trei luni ale acestui an, este comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, unde s-au înregistrat 2.988 de dizolvări la nivel naţional. Faţă de perioada similară a anului anterior, dizolvările din acest sector au crescut cu 16,45%.