RAR: De la 1 ianuarie 2021, masinile cu volan pe dreapta ar putea sa nu mai fie inmatriculate in Romania

0

Vehiculele cu volan pe dreaptă provenite din Regatul Unit al Marii Britanii nu vor mai putea fi înmatriculate în România, începând cu data de 1 ianuarie 2021, cu excepţia situaţiei în care perioada de tranziţie dintre UK şi Uniunea Europeană (UE), în contextul Brexit, nu va fi prelungită, se arată într-un comunicat de presă al Registrului Auto Român (RAR).

„Dat fiind interesul public ridicat pentru situaţia autovehiculelor care provin din UK, în contextul Brexit, precizăm şi cu această ocazie că până la data de 31 decembrie 2020 este în vigoare o perioadă de tranziţie stabilită ca urmare a Acordului de retragere, dar care poate fi prelungită. În consecinţă, până la 31.12.2020 se acceptă, în aceleaşi condiţii, omologările UE emise de UK, adică şi autovehiculele cu volan pe partea dreaptă care provin din UK vor putea primi CIV, dacă respectă celelalte condiţii aplicabile. De la 1 ianuarie 2021, dar numai dacă perioada de tranziţie dintre UK şi Uniunea Europeană nu va fi prelungită, omologarea emisă de Regatul Unit nu va mai fi valabilă în România, iar vehiculele cu volan pe dreapta provenite din UK vor fi tratate asemenea oricărui alt vehicul care provine dintr-un stat terţ din afara UE şi nu vor mai primi CIV, deci nu vor mai putea fi înmatriculate în România. În ceea ce priveşte autovehiculele echipate cu postul de conducere pe partea dreaptă şi care sunt deja înmatriculate în România, menţionăm că nu există în acest moment nicio altă prevedere legislativă care să oblige la modificarea poziţiei postului de conducere pe partea stângă”, precizează sursa citată, scrie Agerpres.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.