Miercuri, 29 februarie 2012, la ora 14.13, Garda de Intervenţie din cadrul Detaşamentul de Pompieri Oneşti a intervenit în municipiul Oneşti, Aleea Podu Alb, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit aparţinând numitei Z. M., în vârstă de 77 de ani. Construcția avea pereţii din paiantă și acoperişul cu astereală din lemn şi învelitoare din carton asfaltat.
În urma incendiului, care a avut drept cauză probabilă jarul căzut din sistemul de încălzire, au ars aproximativ 50 mp acoperiş şi bunuri casnice dintr-o încăpere.
La locul intervenţiei s-a deplasat şi un echipaj din cadrul S.A.J. Bacău, care a acordat îngrijiri medicale proprietarei, care prezenta arsuri de gradul II pe circa 30% din suprafaţa corpului.
Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News