Dumitru „Puiu” Mironescu, acuzat că a comandat asasinarea lui Bogdan Mararu, a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT, alături de cinci persoane care în noaptea de 10 spre 11 ianuarie au pus un dispozitiv exploziv sub maşina lui Mararu, parcată în apropierea locuinţei acestuia din Piatra Neamţ.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Neamţ au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Ioan Dumitru Mironescu (39 de ani), Daniel Pădurariu (44 de ani), Cosmin Irinel Lăcătuş (32 de ani), Ovidiu Popa (31 de ani), Emil Cristofor (29 de ani) şi Petrică Jâtaru (34 de ani), pentru constituire a unei grupări infracţionale, acte de terorism, instigare sau tentativă la distrugere, instigare sau tentativă la omor calificat şi nerespectarea regimului materiilor explozive, se arată într-un comunicat de presă de miercuri al DIICOT. Ioan Dumitru Mironescu, lider al lumii interlope din municipiul Piatra Neamţ, şi Daniel Pădurariu sunt acuzaţi că au constituit o grupare infracţională şi au instigat membrii grupării să îl omoare pe Bogdan Mararu, „oponent pe plan local” al lui Mironescu. „În acest scop, inculpatul Mironescu Ioan Dumitru a procurat şi predat inculpaţilor un dispozitiv exploziv improvizat, având greutatea de circa 1000 grame. Dispozitivul era perfect funcţional şi apt de a detona şi conţinea un amestec de produse chimice din categoria materiilor şi amestecurilor explozive, care se regăsesc în mod uzual în compoziţia explozivilor de tipul dinamitelor”, au precizat procurorii DIICOT.
În noaptea de 10 spre 11 ianuarie, în jurul orelor 02.20, membrii grupării au amplasat dispozitivul exploziv sub autoturismul lui Bogdan Mararu, fratele lui Gheorghiţă Mararu, asasinat în noiembrie 2010. Maşina era parcată la o distanţă de un metru şi jumătate de blocul în care locuieşte Bogdan Mararu, aflat pe strada Privighetorii din municipiul Piatra Neamţ, într-o zonă unde se află şi sediul Direcţiei de Finanţe, Spitalul Judeţean, două biserici şi o bancă. „Inculpaţii au acţionat cu intenţia de a a suprima viaţa părţii vătămate prin detonarea dispozitivului şi producerea unei explozii la punerea in mişcare a autoturismului. Producerea rezultatului urmărit a fost stopată urmare a intervenţiei organelor de urmărire penală, care monitorizau activitatea infracţională a inculpaţilor”, au mai arătat procurorii DIICOT.
Dosarul va fi judecat de magistraţii Curţii de Apel Bacău.
Ioan Dumitru Mironescu a fost arestat preventiv în 13 februarie, după ce procurorii DIICOT au făcut percheziţii la locuinţa lui din Bucureşti. Daniel Pădurariu, Cosmin Irinel Lăcătuş, Ovidiu Popa, Emil Cristofor şi Petrică Jâtaru au fost arestaţi în 12 ianuarie, după ce au fost prinşi punând dispozitivul exploziv sub maşina lui Bogdan Mararu, la Piatra Neamţ. Asasinarea lui Bogdan Mararu a fost planificată pe fondul unor conflicte mai vechi ale lui Mironescu cu familia acestuia. Astfel, Daniel Pădurariu l-ar fi pus pe Cosmin Irinel Lăcătuş să găsească două persoane care să monteze dispozitivul exploziv sub maşina lui Bogdan Mararu. Lăcătuş i-ar fi adus la întâlnirea cu Pădurariu pe Ovidiu Popa şi Emil Cristofor, care ar fi fost de acord să pună dispozitivul exploziv sub maşina lui Bogdan Mararu în schimbul a 7.000 de euro, însă au cerut 15.000 de euro dacă Mararu moare în urma exploziei, arăta instanţa Curţii de Apel Bacău în motivarea deciziei de arestare. Totodată, Pădurariu le-ar fi cerut celor doi să incendieze şi două spaţii comerciale din Piatra Neamţ ce aparţineau unor apropiaţi ai lui Mararu, serviciu pentru care cei doi urmau să primească 1.000 de euro fiecare.
Purtătorul de cuvânt al Serviciului Român de Informaţii, Sorin Sava, declara că suspecţii erau monitorizaţi de SRI şi DIICOT încă din luna decembrie, iar în 11 ianuarie SRI a intervenit pentru prinderea acestora. Potrivit acestuia, SRI a găsit sub maşina de la Piatra Neamţ „un kilogram de explozibil plastic de provenienţă străină”. Sorin Sava preciza că explozibilul fusese prins sub maşina de teren Range Rover şi putea exploda în momentul în care autoturismul pornea. În 12 februarie au avut loc percheziţii şi la locuinţa fraţilor Bogdan şi Răzvan Mararu, anchetatorii având indicii că atentatul din Piatra Neamţ ar fi fost comandat în urma atacului armat din 26 noiembrie 2012, când cetăţeanul moldovean Vitalie Proca a tras mai multe focuri de armă pe o stradă din cartierul Vitan din Capitală, cu intenţia de a-l ucide pe Mironescu, pentru a se răzbuna. Vitalie Proca l-a confundat însă pe Dumitru Mironescu şi a tras mai multe focuri de armă într-un bărbat aflat într-o maşină asemănătoare cu a liderului interlop din Piatra Neamţ. Răzvan Isăilă, în vârstă de 26 de ani, a fost atunci împuşcat de Vitalie Proca în cap şi în piept, fiind salvat după ce a fost supus unei intervenţii chirurgicale, la Spitalul Floreasca.
Procurorii DIICOT precizau că Vitalie Proca l-ar fi confundat pe Mironescu cu Isăilă întrucât ambii locuiesc în cartierul Vitan, conduc acelaşi tip de autoturism, având aceeaşi combinaţie literală a numărului de înmatriculare, respectiv MERCEDES, de culoare neagră, înmatriculat cu terminaţia MIR şi au acelaşi gen de preocupări, fiind practicanţi ai sporturilor de contact. Parchetul Tribunalului Bucureşti a dispus, în 17 ianuarie, începerea urmăririi penale faţă de Vitalie Proca, pentru tentativă de omor calificat şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Proca a fost prins în 6 februarie la Moscova, cu sprijinul Poliţiei din Rusia, Italia, Moldova şi al Scotland Yard, el fiind căutat după ce în primăvara anului trecut pe teritoriul Marii Britanii a comis o faptă similară, spunea şeful Poliţiei Române, Petre Tobă. În 14 noiembrie 2010, Gheorghiţă Mararu, fratele lui Bogdan Mararu, a fost ucis într-o cafenea din Piatra Neamţ, iar asasinarea acestuia a generat ample dezvăluiri care au provocat cel mai mare scandal din Ministerul de Interne, soldat cu destituirea şefului Poliţiei Române Petre Tobă şi a secretarului de stat Dan Fătuloiu.
Acceste grupuri de Crima Organizata din Piatra Neamt respectiv: Mironescu+Mararu SI (ORGANIZATIA TOATA) omeni fara creier,inima, care pe parcursul intregi lor cariere de infractori notorii au cauzat daune totale Romania si orasului Piatra Neamt asa ceva este inadmisibil ca intro tara din U.E. sa fie asemenea bande de criminali fara frica de lege,In aceste conditii statul Roman trebuie sa protejeze cetateanul pentru linistea pe care fiecare roman a castigato prin munca,, asasinate,bombe,si alte infractiuni trebuie aplicata pedeapsa CAPITALA sa nu se mai intample niciodata in Romania LUI 2013.JUSTITIA TREBUIE SA SE FACA SIMTITA PE SPINAREA CRIMINALILOR ,UN MAGISTRAT CURAJOS PROTEJAT DE STAT .VA AVEA CURAJ SA APLICE PEDEPSE MAXIME IN CAZUL BOMBA SI VITAN.