PSD, despre creditul de 36 de milioane de euro : „Avem datoria să punem umărul și să ajutăm Bacăul să supraviețuiască celei mai incompetente administrații din istorie, Viziteu – Miroșeanu/USR-PNL”

0

PSD Bacau a dat de inteles ca va vota proiectul pentru acordarea unui credit bancar Municipiului Bacau, pentru a debloca situatia dezastroasa pe care a creat-o administratia USR-PNL.

In comunicatul de presa transmis de presedintele Municipalei PSD Bacau, Valentin Ivancea, se precizeaza ca acest credit trebuie aprobat si de Comisia de Autorizare a Împrumuturilor Local (CAÎL) din cadrul Ministerului Finanțelor. Astfel, chiar daca va fi votat in CL, creditul de 180 de milioane de lei trebuie sa mai treaca prin anumite proceduri legale pana sa fie acordat.

Primarul #Viziteu revine în Consiliul Local cu propunerea de contractare a unui împrumut bancar – de data asta, primarul dorește să ia un credit de 179 milioane lei, jumătate față de propunerea din ianuarie de 340 milioane lei, care nu a întrunit voturile consilierilor locali.

Banii ar urma să fie utilizați în două direcții:

Susținerea investițiilor cu fonduri europene, în contextul în care – după decembrie 2023 – Primăria Bacău va pierde finanțarea nerambursabilă de 50 milioane euro, aferentă POR 2014 – 2020, iar lucrările pornite vor intra în blocaj pentru că vor rămâne fără sursă de finanțare;

Evitarea colapsului sistemului public de termoficare, în condițiile în care Primăria Bacău are datorii de 60 milioane lei către societatea de termoficare Thermoenergy (44 milioane lei subvenții neplătite + 15 milioane lei pierderile din sistem).

Este rezultatul vizibil, concret, al celor 3 ani falimentari de când – prin Viziteu (primar) și Miroșeanu (viceprimar) – USR și PNL se află la conducerea Primăriei Bacău: proiecte de mobilitate urbană haotic implementate, fără nicio planificare, cu distrugerea unei mari părți din carosabil, trotuare și spații verzi; respectiv, falimentul sistemului de termoficare, având consecință directă faptul că zeci de școli și aprox. 15.000 de apartamente din oraș nu vor mai avea în toamnă căldură și apă caldă.

Cei doi frați pătați de la conducerea Primăriei și coaliția USR & PNL care-i susține, au adus Bacăul cu un picior în groapă și, pentru că în ultimii 3 ani au ținut pe loc proiectele europene, vor să îngrașe porcul în ajun – cu câteva luni înainte de termenul limită din decembrie se fac că fac piste de biciclete sau stații de autobuz. Finanțarea europeană de 50 de milioane euro este ca și pierdută, dar ne dorim un oraș rămas ca după bombardament, cu străzi și trotuare sparte, în urma unor șantiere începute pompieristic și fără o strategie coerentă de realizare?

Toate aceste lucrări heirupiste – pornite pripit, fără chibzuială – vor trebui, sub o formă sau alta, terminate: din cauza actualei administrații, există riscul major ca aceste lucrări să se blocheze ani de zile la stadiul de șantier, dacă – după pierderea fondurilor europene de către Primărie – nu există o sursă alternativă de finanțare. La fel în cazul termoficării băcăuane unde același tandem, Viziteu & Miroșeanu, a adus compania Thermoenergy în prag de colaps financiar: în ultimii 2 ani, Primăria a șicanat sistematic societatea, blocându-i finanțarea, contrar obligațiilor și angajamentelor legale.

Aprobarea, în Consiliul Local, a inițiativei de împrumut echivalează doar cu demararea procedurilor în vederea contractării propriu-zise a creditului bancar care, în final, trebuie autorizat inclusiv de Comisia de Autorizare a Împrumuturilor Local (CAÎL) din cadrul Ministerului Finanțelor. Fără autorizarea CAÎL, împrumutul nu va putea fi făcut – cu alte cuvinte, mai e mult până departe. Avem datoria să punem umărul și să ajutăm Bacăul să supraviețuiască celei mai incompetente administrații din istorie, Viziteu – Miroșeanu/USR-PNL: există viață și după năpasta celor doi frați pătați pe care băcăuanii îi vor trimite, negreșit, acasă. Dar, ca să nu avem un oraș complet ajuns la ruină, cu străzi și trotuare sparte și abandonate, cu 15.000 de apartamente, zeci de școli și mii de elevi înghețați la iarnă, cu vârstnici abandonați frigului în propriile locuințe, trebuie să identificăm o sursă alternativă de finanțare pentru oraș și problemele sale urgente.

De cei doi frați pătați și de coaliția lor falimentară se vor ocupa băcăuanii, la vot, în 2024!” a precizat Valentin Ivancea

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.