PSD Bacau: “Dezvoltare nu înseamnă îndatorare! Bacăul nu are nevoie de un credit bancar, ci de un alt primar”

0

Organizatia PSD Bacau a anuntat ca se opune indatorarii Bacaului cu 70 de milioane de euro, acuzandu-l pe primar ca timp de peste 2 ani nu a fost in stare sa consume cele peste 50 de milioane de euro deja aprobate in mandatul fostului edil.

In comunicatul de presa transmis opiniei publice, PSD Bacau mai precizeaza ca Bacaul nu are nevoie de un credit ci de alt primar care sa foloseasca chibzuit fondurile publice:


“După doi ani de #NIMIC, primarul Viziteu vrea să atârne de gâtul băcăuanilor bolovanul a două împrumuturi bancare, totalizând 70 de milioane euro (!), în numele așa-zisei „dezvoltări” a oraşului.
Dar, acelaşi Viziteu, a avut la dispoziție în ultimii 2 ani finanțări nerambursabile de peste 50 milioane euro, asigurate încă din 2019 când – la Bacău – au fost semnate contracte pe fonduri europene pentru piste de bicicletă, pietonale, modernizarea stațiilor de autobuz sau managementul traficului rutier.

Jumătate de mandat, 2020-2022, administrația Viziteu (USR) – Miroșeanu (PNL) nu a întors o lopată de pământ pe aceste proiecte, care aveau finanțarea asigurată! Ele au stagnat la 2-3% grad de realizare, iar banii europeni – care n-au costat nimic – nu au mai fost folosiți pentru dezvoltarea comunității locale.

Primarul urmărește acum să-i împovăreze pe cetățeni cu un împrumut uriaș, de 190 milioane lei, sub pretextul cofinanțării acestor proiecte, în condițiile în care cofinanțarea prin POR 2014-2020 este foarte scăzută, de numai 2%.

De fapt, prin acest credit plătim din banii noștri proiecte pentru care există finanțare nerambursabilă asigurată încă din toamna lui 2019, dar numai nepriceperea și nepăsarea administrației Viziteu (USR) – Miroșeanu (PNL) au făcut ca investițiile să nu fie începute nici până în prezent.

190 milioane lei: acesta este, stimați băcăuani, prețul incompetenței primarului și a funcționarilor, pe care habarnistul Viziteu îl vrea plătit de cetățeni, sub forma unui împrumut – lucru total inacceptabil!

Dezvoltare nu înseamnă îndatorare!
Nu putem lua un împrumut doar ca să acoperim incompetența unei administrații care, vreme de 2 ani, nu a făcut nimic pentru implementarea proiectelor cu finanțare europeană nerambursabilă!

Noi credem că dezvoltarea Bacăului nu are nevoie de un credit bancar, ci de un alt primar! Şi de o administrație chibzuită & competentă, care a dovedit că se poate!

Modul hilar, de-a dreptul pueril, în care chiar Viziteu se fereşte să folosească cuvântul îndatorare, optând pentru sintagma „finanțare rambursabilă”, arată că nici primarul nu vede cu ochi buni propria inițiativă privind contractarea împrumutului.

Pornind de la principiul responsabilității, nu putem gira aventura îndatorării propusă de cea mai slabă și nepricepută administrație din istoria Bacăului, USR – PNL, căreia în doi ani i-au ieşit două „mărgele”: accidentul primarului cu Dusterul de serviciu şi foişorul viceprimarului, de la starea civilă.

IMPORTANT DE ȘTIUT!
Atunci când Consiliul Județean a apelat la credite bancare, scopul urmărit a fost realizarea unor investiții de anvergură, chiar vitale, de care să beneficieze toți băcăuanii: extinderea secției Radioterapie, de la SJU Bacău, și cumpărarea celui de-al doilea accelerator (deoarece guvernarea Orban-PNL a refuzat finanțarea acestuia, atentând la sănătatea băcăuanilor), respectiv construirea noului terminal de pasageri de la Aeroport, obiectiv de investiții decontat – în cele din urmă – din fonduri europene nerambursabile!” a transmis PSD Bacau

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.