Proiectul Legii amnistierii ramane in dezbatere publica. Documentul, retras de pe ordinea de zi a plenului

0

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a anunţat că Legea amnistierii şi graţierii va rămâne în dezbatere publică astfel încât proiectul de lege nu va mai intra pe ordinea de zi a plenului. Potrivit președintelui Camerei Deputaților, procedura parlamentară în cazul Legii amnistierii şi graţierii va fi reluată după data de 1 februarie 2014, până atunci proiectul fiind în dezbatere publică.

„După discuţia cu cei de la ambasade, toată lumea şi-a dat seama că-i un proiect normal şi este în dezbatere publică. De aceea l-am oprit de la votul final ca să fie în dezbatere publică până la 1 februarie şi să vadă lumea că nu este nici o chestie ilegală”, a declarat Valeriu Zgonea, înaintea şedinţei conducerii PSD.

Seful Camerei a dat inapoi dupa ce finalul saptamanii trecute a consemnat izbucnirea mai multor proteste in orase importante din tara privitoare la controversatul proiect de lege initiat de parlamentarii Madalin Voicu si Nicolae Paun.

Culisele aprobarii proiectului in Comisia juridica a Camerei Deputatilor – AICI

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.