Veteranii MApN, MAI, din serviciile de informaţii care au participat la misiuni externe, precum şi soţul sau soţia celor decedaţi sau care au suferit dizabilităţi în astfel de misiuni, ar putea beneficia de facilităţi financiare.
Destinatarii acestei legi urmează să beneficieze de credite bancare, în lei, cu garanţie guvernamentală şi cu dobândă subvenţionată, garantate în procent de 100% de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. – I.F.N. (FNGCIMM), în numele şi în contul statului, pentru începerea unei activităţi comerciale, asemenea creditelor acordate pentru tinerii întreprinzători.
De asemenea, propunera legislativă prevede că societăţile comerciale nou înfiinţate beneficiază, în primele 12 luni de activitate, de o reducere cu 50% de la plata contribuţiilor de asigurări sociale datorate de angajator, potrivit legii, pentru veniturile aferente timpului lucrat pentru toţi salariaţii din această categorie, angajaţi pe perioadă nedeterminată.
„Militarii români care activează în teatrele de operaţiuni trebuie să ştie că, odată întorşi acasă, statul le oferă şi un sprijin pragmatic, nu doar decoraţii şi onoruri, deşi şi acestea sunt importante. O astfel de lege îi va transforma pe militari în cetăţeni activi în lanţul economic pentru că vor plăti taxe şi impozite, vor avea angajaţi şi se va reduce astfel, implicit, şi presiunea asupra bugetului”, a precizat Mircea Geoană, citat de agenția de știri Mediafax.
Iniţiativa îi are ca şi co-iniţiatori pe senatorii Dan Tătaru (PSD), Mihai Fifor (PSD), Marius Lucian Obraja (PNL) şi Timotei Stuparu (PSD). „Legea veteranilor din teatrele de operaţiuni” – aşa cum a fost numită de iniţiatori – este insipirată din pachetul legislativ promovat de preşedintele Barack Obama în SUA – Veterans Act. Actul normativ a fost depus la Senat, care este şi prima Cameră sesizată.