În România se ia în considerare implementarea unor măsuri similare cu cele aplicate în țări precum Olanda, Franța sau Elveția, cum ar fi închiderea magazinelor alimentare și a hipermarketurilor în timpul weekend-ului sau reducerea orelor de funcționare. Reprezentanții industriei de retail autohtone și cei din distribuție au avut discuții cu premierul Marcel Ciolacu pentru a găsi soluții care să sprijine producătorii, distribuitorii și comercianții. Această măsură a fost deja implementată de mai mulți ani în alte țări.
Feliciu Paraschiv, vicepreședintele Asociației Naționale a Comercianților Mici și Mijlocii, declară pentru RFI că există aproximativ 200.000 de angajați în sectorul retail care ar beneficia de mai mult timp liber în cazul închiderii magazinelor în weekend. De asemenea, menționează că în săptămânile următoare vor avea loc noi discuții cu reprezentanții Guvernului pe această temă.
„Domnul prim ministru ne-a invitat pe noi, pe Asociația Comercianților Mici și Mijlocii și pe Asociația Distribuitorilor din România, pe data de 19, la Palatul Victoria, la o discuție prin care să încercăm să găsim soluții pentru sprijinirea producătorilor români, comerțului românesc, magazinelor românești, scăderea inflației și reducerea prețurilor. Una dintre măsurile pe care noi am propus-o a fost închiderea lanțurilor de supermarketuri și hipermarketuri mai mari de 1.000 de metri, sâmbăta și duminica.”
Premierul Marcel Ciolacu a spus că o decizie în acest sens „nu este una uşoară”.
„Am dat în discuţie, la tehnicul Guvernului, să vedem în primul rând impactul. Nu e o decizie uşoară. Acum trebuie să fim corecţi, că nu există evaziune la supermarketuri, în primul rând. În al doilea rând nu ştim dacă acoperim nevoia cetăţenilor, dacă închidem supermarketurile. Nu era vorba numai de supermarketuri, era vorba de toate magazinele alimentare. Şi atunci românilor li s-a spus să-şi facă aprovizionarea până sâmbătă la prânz. Eu nu pot să le spun românilor când să se ducă la magazin să-şi cumpere alimente, totuşi e decizia dumneavoastră, a mea, a fiecăruia dintre noi, dar am dat-o în calcul să vedem totuşi impactul. Nu e o decizie uşoară dar, dacă avem un sistem alternativ viabil, atunci se poate ajunge la o astfel de decizie”, a explicat joi Marcel Ciolacu, potrivit News.ro.