Prinţul Paul de România şi prinţesa Lia, urmăriţi penal în dosarul retrocedărilor ilegale

0

Dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri se extinde și asupra prinţului Paul de România şi a prinţesei Lia, informează RTV. Procurorii DNA au efectuat percheziţii, miercuri, şi la reşedinţa cumetrilor președintelui Traian Băsescu, în dosarul în care sunt implicaţi mai mulţi magistraţi, dar şi parlamentarii PSD Ilie Sârbu, Viorel Hrebenciuc şi Ioan Adam, potrivit Dcnews.ro.

Prinţul Paul şi prinţesa Lia sunt urmăriţi penal pentru că ar fi cumpărat influenţă. Aceștia urmează să fie audiaţi şi ei, miercuri, la DNA Braşov, în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri, potrivit unor surse judiciare. Din probe a rezultat, potrivit unor surse, că Paul Philippe şi Lia Georgia, cu sprijinul juristei acestora, Ciocoiu Alina Carmen, pretinzând că sunt moştenitorii bunurilor deţinute de Casa Regală a României, au cumpărat influenţă de la Iacob Sorin Ion, care le-a promis că va interveni, direct sau indirect, pe lângă funcţionari cu atribuţii în materia reconstituirii dreptului de proprietate pentru obţinerea mai multor bunuri imobile (terenuri şi clădiri).

Documentele din dosar relevă că un prim obiectiv l-a reprezentat reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren forestier de aproximativ 30.000 de hectare situat pe raza oraşului Broşteni, jud. Suceava. Ei ar fi făcut demersuri şi ar fi încercat să capaciteze Comisia locală de fond funciar Broşteni să se pronunţe favorabil asupra unei cereri mai vechi formulate de Paul-Philippe fapte în derulare stopate. Ilie Sârbu, liderul senatorilor PSD, a fost audiat miercuri la DNA Braşov, în Dosarul retrocedărilor ilegale. Viorel Hrebenciuc, deputat PSD, a fost citat şi el de procurori în acest dosar, în calitate de suspect, şi a fost adus cu jandarmii la DNA Braşov.

Procurorii DNA au efectuat mai multe percheziţii în Braşov, Bacău, Covasna şi Bucureşti, la cinci instituţii, printre care şi tribunalele Braşov şi Covasna, fiind vizaţi trei judecători şi doi avocaţi, într-un dosar privind retrocedări ilegale de păduri şi terenuri agricole. Potrivit DNA, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Braşov efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie ce au legătură cu reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de aproximativ 90.000 ha de teren forestier şi 100 ha teren agricol.

În cursul serii, DNA a dat publicității un comunicat menit a clarifica situația juridică a persoanelor vizate. Deputații PSD Viorel Hrebenciuc și Ioan Adam sunt inculpați, fiind acuzați de constituire de grup infracțional organizat. Socrul premierului Victor Ponta, senatorul Ilie Sîrbu, e vizat pentru mai multe infracțiuni, între care folosirea influenței în sprijinirea unui grup infracțional organizat. Procurorii DNA Brașov l-au incriminat și pe șeful Romsilva, Adam Crăciunescu, acesta fiind acuzat de abuz în serviciu și sprijinirea unui grup infracțional organizat.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.