Primele spectacole ale Teatrului Municipal „Bacovia” în anul 2016

0

Teatrul Municipal „Bacovia” vă invită duminică, 10 ianuarie, la primele spectacole din 2016.

Cine merge în luna ianuarie la teatru va avea noroc tot anul, cu acest gând pornim în 2016, şi vă invităm alături de noi, dragi spectatori de toate vârstele, să începem cu bucurie şi cu speranţă un nou an în sala de spectacole.

La ora 11.00, artiştii Secţiei de Animaţie a Teatrului Municipal „Bacovia” îşi aşteaptă publicul la spectacolul „Cei trei purceluşi” iar, de la ora 18.00, Secţia Dramă a Teatrului Municipal „Bacovia” va prezenta spectacolul „Nunta lui Figaro”, de Beaumarchais, în regia lui Dumitru Lazăr Fulga.

De asemenea, la acest debut de an 2016 Teatrul Municipal „Bacovia” desfăşoară repetiţii pentru două noi spectacole premieră:

Regizorul Gheorghe Balint pune în scenă spectacolul „Omul care a văzut moartea”, de Victor Eftimiu. Noua producţie readuce pe scena Teatrului Municipal „Bacovia”, în calitate de colaborator, pe minunatul actor de comedie Florin Zăncescu, în prezent director al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bacău. Din distribuţia spectacolului mai fac parte actorii Viorel Baltag, Florina Găzdaru, Bogdan Matei, Ştefan Alexiu, Alexandra Pascu şi Daniela Vrînceanu. Costumele sunt semnate de artistul plastic Cristina Ciobanu, scenograf al Teatrului Municipal “Bacovia”, iar coloană sonoră poartă semnătura lui Ciprian Manta.

 Regizorul Bogdan Ulmu lucrează în aceste zile la spectacolul “Un bărbat şi… cam multe femei”, o adaptare după textul “Un bărbat şi mai multe femei”, de Leonid Zorin. Din distribuţie fac parte actorii Anca Bucşă, Marlene Duduman, Nina Ionescu şi Ştefan Ionescu. Scenografia: Cristina Ciobanu. Coregrafia: Simona Baicu.

Programul de spectacole al Teatrului Municipal “Bacovia”

pentru duminică, 10 ianuarie 2016

Secţia de Animaţie

 Duminică, 10 ianuarie, ora 11.00
„Cei trei purceluşi”
Dramatizare de Andreea Gheorghe

Distribuţia:
Andreea Sandu
Adina Iftime
Tiberiu Gabor – Bitere
Alina Neagu
Marian Puiu Gheorghiu
Ion Coşa

Direcţia de scenă: Gheorghe Balint
Scenografia: arh. Crezantema Sofronea & Gheorghe Balint
Ilustraţia muzicală&coloana sonoră: Gheorghe Balint & Nicu Iftimie
Pentru rezervări sunaţi la numărul de telefon 0753090588 (Bebi Păduraru).

Secţia Dramă


Duminică, 10 ianuarie, ora 18.00

“Nunta lui Figaro”, de Beaumarchais
Traducere: Anda Boldur
Adaptare: Dumitru Lazăr

Distribuţia:
Contele Almaviva – Ştefan Ionescu
Contesa – Eliza Noemi Judeu
Figaro – Bogdan Buzdugan
Marceline – Firuţa Apetrei
Suzanne – Florina Găzdaru
Antonio&Pedrille – Bogdan Matei
Fanchette – Anca Bucşă
Cherubin – Ştefan Alexiu
Bartholo – Viorel Baltag
Bazile – Valentin Branişte
Brid’Oison – Dumitru Rusu

Regia artistică: Dumitru Lazăr Fulga
Decor&Costume: Cristina Ciobanu
Ilustraţia muzicală: Mirel Vrînceanu

Pentru rezervări vă rugăm să sunaţi la numerele de telefon 0753090589 – Laura Bãlãbãnescu, 0753090590 – Nicolae Hamza. Vă mulţumim!

Vă aşteptăm cu drag la teatru!

 

Sursa: Comunicat de presa Teatrul Bacovia

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.