Întrebat de dl. Prelipceanu în direct la Digi24: „Cu ce ofertă turistică vine orașul Bacău?”, primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu a declarat că proiectul ZIDART este un motiv real pentru care să vii în Bacău și că acest proiect a luat amploare de 3 ani jumate, adică de când este el primar.
Lucian Popa – fondator ZIDART – a iesit in spatiul public cu mai multe precizari, acuzandu-l pe primarul Viziteu ca s-a folosit de proiect pentru voturi, fara a avea nici o implicare – ba mai mult, nici nu a fost prezent la intalnirile pe care el le-a programat:
„Dacă tot s-a adus în discuție proiectul în care sunt implicat, vreau să aduc câteva clarificari. În primul rând e de felicitat dl. Viziteu că în prime time, deși n-a contribuit cu nimic la acest proiect, l-a adus în discuție și l-a promovat audienței. Ce este de observat și important de reținut după aceste declarații, este faptul că ZIDART, festivalul de artă stradală care a revitalizat semnificativ aspectul urban al Bacăului, a luat naștere în 2017, cu mult înainte de mandatul actual al domnului primar și nicidecum acum 3 ani jumate, când s-a instalat dumnealui în primaria municipului Bacău. De atunci, ZIDART a organizat 6 ediții de povestit nepoților iar în perioada 24 iulie – 10 august, urmează cea de-a 7-a ediție unde vă invit să ne fiți în continuare alături. În tot acest timp, am reușit să realizăm peste 60 de picturi murale și să revitalizăm peste 8000 de mp de spațiu urban cu sens, emoție și tâlc, alături de o comunitate incredibilă care a îmbrățișat ideea noastră.
De când mă implic constant în acest oraș, cu fiecare administrație în parte am încercat să colaborez și același lucrul l-am încercat și în ultimii 3 ani jumate cu Primăria Bacău din dorința elaborării unei strategii comune de dezvoltare culturală și turistică a orașului. Din păcate, aceste tentative nu au dus la rezultatele dorite, primarul Lucian Stanciu Viziteu nereușind să participe la discuțiile programate chiar de dânsul sau chiar la ultima tentativă la care a fost prezent, a manifestat o atitudine rece, indiferentă și mai puțin receptivă la strategia pe care o propusesem noi pe urmatorii 10 ani pentru municipiul Bacau. Deși ZIDART a reușit să plaseze Bacăul pe harta culturală prin demersurile sale independente și cu sprijinul semnificativ al antreprenorilor locali și al intregii echipe de artiști și tineri voluntari, este regretabil că administrația locală nu dorește să contribuie activ la consolidarea și dezvoltarea acestui potențial turistic. Din experiența acumulată în ultimii 10 ani de când sunt implicat în societatea civilă a acestui oraș, consider că este esențial ca autoritățile să își asume un rol proactiv în promovarea culturii și turismului, colaborând cu inițiativele și proiectele care contribuie la revitalizarea orașului.
Realitatea tristă este că mai toate ofertele electorale nu au un program sau un discurs care să abordeze acest subiect extrem de important care ne-ar putea consolida tineri valoroși în acest oraș sau de ce nu, să-i întoarcă acasă pentru a crea valoare împreună cu această comunitate însetată și deschisă la nou, inovații si dezvoltare culturală.
Până când vom avea oameni politici care să înteleagă de ce ne pleacă tinerii din acest oraș, se pare că în continuare trebuie să iesim la vot pentru niste lucruri elementare precum asfalt, trotuare, garaje dărâmate și iluminat public. Cu toate că personal nu mă simt reprezentat de vreo voce politică, o să ies la vot pentru că decât răul cel mai mare, mai bine răul cel mai mic.” a spus Lucian Popa
bravo Lucian!bravo bacau.net pentru ca promovezi si zidart si mesajele lui lucian!Din pacate,acest primar a fost doar pt oamenii din jurul lui.pt gasca de partid usr!
iesiti masiv la vot sa sa-l trimitem acasa pe acest pierdut