Primarul Viziteu recunoaste problemele cauzate de lucrarile la iluminatul public : „Am găsit și locuri unde organizarea lasă mult de dorit”

0

Primarul Viziteu a mers astazi in control, pe strazile unde se modernizeaza iluminatul public. Va reamintim ca Primaria Bacau a contractat un credit bancar de 11 milioane de euro, pentru a schimba luminile de pe mai multe strazi din Bacau.

Bacauanii din mai multe zone din oras s-au plans ca lucrarile cauzeaza probleme pietonilor, iar firma nu aduce domeniul public la stadiul initial. Chiar astazi, pe Bd 9 Mai, vis-a-vis de Piata Centrala, pietonii erau nevoiti sa mearga pe strada pentru a evita lucrarile.

Lucian Viziteu a anuntat ca Politia Locala va sanctiona firma pentru problemele gasite:

Sancționăm abaterile de la calitate în cazul lucrărilor efectuate pe domeniul public al municipiului Bacău. Am avut astăzi o întâlnire cu reprezentanții firmelor de construcții care execută lucrări în cadrul proiectului de modernizare a sistemului public de iluminat. Am vizitat mai multe șantiere și am constatat că în unele se depun eforturi pentru a minimiza disconfortul provocat locuitorilor din zonă. Însă am găsit și locuri unde organizarea lasă mult de dorit.

Chiar sub ochii mei, pe un trotuar din zona de nord a orașului, mai mulți oameni au călcat în betonul proaspăt turnat, care nu era delimitat și nici semnalizat corespunzător. Am cerut să fie luate măsuri pentru remedierea acestor deficiențe, dar regulile trebuie respectate fără intervenții din partea primăriei. Am sesizat Poliția Loacală, care a intervenit și a luat măsurile legale care se impun în astfel de situații.” a anuntat primarul Viziteu

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.