Primarul Viziteu ar preda cladirea fostului Spital Municipal catre Spitalul Judetean insa nu „fara nici un fel de pretentii”

0

Spitalul Municipal nu mai exista din 2020, de cand a fost desfiintat ca entitate juridica de Guvernul Orban. Singura solutie pentru ca acesta sa functioneze si sa obtina finantare europeana este unirea cu Spitalul Judetean Bacau. Acest lucru a fost transmis oficial de Ministerul Sanatatii.

Consilierii judeteni au votat deja preluarea santierului fostului Spital Municipal ca obiectiv de investitii si transferul catre SJU Bacau. Ultimul pas este ca primarul Viziteu sa vina cu un proiect de hotarare in CL, unde sa se voteze unirea SJU Bacau cu fostul Spital Municipal:

Suntem în al 12-lea ceas și nu mai e loc de tertipuri politicianiste pe acest subiect, așa cum fac – de doi ani de zile – cei vremelnic aflați la conducerea Primăriei. Ei nu urmăresc finalizarea clădirii, ci blocarea cu orice preț a finalizării clădirii! Chiar și cu prețul sacrificării sănătății băcăuanilor, așa cum vedem că se întâmplă din 2020 încoace, cu Primăria care a șicanat sistematic toate inițiativele CJ pentru finalizarea lucrărilor. Apelul meu se îndreaptă către consilierii locali, care sunt chemați să activeze, cu bună-credință, în folosul comunității care i-a votat: din primăvară până astăzi, CL nu a mișcat un deget pentru a pune în aplicare soluția identificată de Ministerul Sănătății, respectiv trecerea clădirii la județ și integrarea ei, odată cu finalizarea lucrărilor, în circuitul medical al SJU, ca pavilion municipal.” a spus luni presedintele CJ Bacau, Valentin Ivancea

Primarul Viziteu a facut cateva precizari legate de acest subiect, insa toate neclare. Cu toatea astea, edilul da de inteles ca ar accepta cedarea cladirii insa „nu fara nici un fel de pretentii” :

Spitalul Municipal trebuie finalizat! Dar asta se poate realiza doar printr-o colaborare onestă între autoritățile locale, cele județene și guvern, printr-un dialog constructiv, care să aibă interesul băcăuanilor drept punct de reper. Singura variantă pe care a oferit-o Ministerul Sănătății a fost ca noi să predăm, pur și simplu, cheile construcției, fără niciun fel de pretenții, în condițiile în care mai sunt doar 3 etaje de finalizat. Este nedrept pentru băcăuani ca o investiție de o asemenea anvergură să dispară, practic, din patrimoniul municipiului. Le atrag atenția celor care conduc județul și ministerul că suntem cu toții vremelnic în funcțiile pe care le deținem, dar efectul deciziilor pe care le luăm acum vor dăinui.” a precizat Lucian Viziteu – primar al Municipiului Bacau

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.