Primarul municipiului Bacău, Romeo Stavarache, a avertizat societățile care execută lucrări pe domeniul public că vor primi amenzi usturătoare dacă nu readuc terenurile la starea inițială după finalizarea lucrărilor. Decizia primarului vine ca urmare a mai multor sesizări îndreptate în special împotriva Companiei Regionale de Apă, CET și EON, venite din partea asociațiilor de proprietari și a cetățenilor în nume personal. Ultimul caz de acest gen s-a consumat la Asociația de Proprietari Trandafirilor unde, în urma unei intervenții recente a CET, a fost distrus spațiul verde.
”Nu mai tolerez nicio situație de acest gen. Nu contează că este vorba despre intervenții pentru remedierea unor avarii, despre investiții în sistemul de termoficare, al distribuției de gaze sau schimbarea cablurilor electrice. Fiecare societate care intervine pe domeniul public trebuie să lase curat în urmă și să nu-și bată joc de munca unor oameni. Dacă nu sunt în stare să respecte aceste lucruri elementare care țin de respectul față de ceilalți, atunci să-și schimbe profilul de activitate, să găsească societăți capabile și responsabile cu care să lucreze, sau să plătească”, a declarat primarul Romeo Stavarache.
Amenzile maxime pentru neaducerea terenului la starea inițială după executarea de lucrări sunt de 2.000 de lei.
Pe această cale, Primăria face un apel la toți cei interesați să sesizeze eventualele situații similare la 984 – ”Alo, domnule primar”.