Cosmin Necula, primarul Bacaului, a postat astazi un mesaj pentru bacauani dar si pentru cei care se fac responsabili de problemele apei din oras. Necula le cere celor care au fost responsabili de alimentarea cu apa a Bacaului sa se retraga din viata publica. Primarul a demarat verificări extinse la Compania Regională de Apă Bacău si promite ca cei care se fac vinovati de situatia delicata in care a ajuns orasul vor plati:
„Țin să mulțumesc, prin intermediul acestui mesaj, tuturor băcăuanilor pentru că au înțeles momentul dificil prin care trecem, în contextul avariei apărute la conducta de alimentare cu apă a Municipiului Bacău. Așa cum am anunțat în mesajul precedent, alimentarea cu apă a fost reluată, apa fiind pompată TREPTAT, astfel încât conducta să nu cedeze din nou sub presiune. Eu însumi locuiesc la etajul 8 al unui bloc din Bacău și înțeleg bine neajunsurile pe care le-au suportat băcăuanii în această săptămână.
Am preluat o situație critică de la fosta administrație, care nu a manifestat preocupare în direcția construirii unei surse alternative de apă pentru Municipiul Bacău (respectiv, rezerva de apă a orașului), deși exista un proiect tehnic în acest sens încă din 2007. Bani au fost, însă iresponsabilitatea factorilor decizionali de până în 2016 (primari și viceprimari) ne-a adus, ca oraș, în acest punct.
LE CER TUTUROR ACESTORA SĂ LASE LECȚIILE DEOPARTE ȘI SĂ DISPARĂ DIN VIAȚA PUBLICĂ ÎNTRUCÂT AU NENOROCIT BACĂUL! Inconștiența LOR nu se oprește aici și vă promit că voi scoate la lumină ADEVĂRUL despre ce s-a întâmplat cu municipiul Bacău în ultimii 10 ani! Urmare a repetatelor avarii la infrastructura de alimentare cu apă, am demarat verificări extinse la Compania Regională de Apă Bacău, iar cei care se fac responsabili de situația creată vor plăti.
Împreună cu aparatul tehnic din cadrul municipalității, am decis să propunem Consiliului Local o rectificare bugetară în regim de urgență, în care să fie prevăzută suma necesară PROIECTĂRII ȘI EXECUȚIEI LUCRĂRILOR LA REZERVA DE APĂ A BACĂULUI. Atât în următoarele luni, cât și în construcția bugetară pe anul viitor serviciile publice comunitare vor avea prioritate. Cred că rolul unei administrații locale este de a oferi contribuabililor servicii publice de calitate, pe măsura taxelor și impozitelor suportate de cetățeni.
Pe parcursul acestei săptămâni, am mobilizat compartimentele de specialitate din Primărie pentru a reuși să punem la dispoziția băcăuanilor – în regim de urgență – surse de apă potabilă și nepotabilă, în mai multe locații din oraș. Mulțumesc tuturor celor care au preluat mesajele mele și au făcut cunoscută, astfel, existența acestor locații.
Din motive care îmi scapă și pe care nu le mai comentez, serviciile publice au fost neglijate ani de zile în Municipiul Bacău, iar astăzi băcăuanii decontează această indiferență administrativă impardonabilă. Nu avem o alimentare cu apă decentă, furnizarea agentului termic (căldură – apă caldă) lasă de dorit, iluminatul public și salubrizarea sunt la pământ…
De aceea, modernizarea serviciilor publice comunitare reprezintă pentru mine un deziderat ce-și va afla un loc prioritar în umătoarea perioadă, precum și în construcția bugetului de anul viitor!”
Sursa: Facebook Cosmin Necula
Buna ziua, cel care va veni dup? dvs. tot asa va zice , asa ca luati ce e bun de la fosta administra?ie si face?i si mai bine. Succes ,ca vom avea cu to?ii de c?stigat.