Primarul din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, urmarit penal in dosarul CNA

0

Primarul din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, este urmărit penal pentru instigare la folosirea influenţei în dosarul CNA.

Gheorghe Ştefan a venit, luni, la Direcţia Naţională Anticorupţie, la intrare acesta refuzând să spună care este motivul prezenţei sale în faţa procurorilor.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de:
ŞTEFAN GHEORGHE, primar al mun. Piatra Neamţ, persoană ce controlează postul de televiziune GIGA TV, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la infracţiunea de folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, de către o persoană ce deţine o funcţie de conducere într-un partid

În cauză există elemente din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

La cererea suspectului Gheorghe Ştefan care, direct sau indirect, prin intermediul membrilor familiei sale sau al apropiaţilor, controlează o societate comercială deținătoare a postului de televiziune GIGA TV, suspectul Hrebenciuc Viorel, deputat, s-a implicat nemijlocit în realizarea de demersuri pentru a o determina pe suspecta Laura Georgescu, preşedinta Consiliului Naţional al Audiovizualului (C.N.A) ca instituţia ce reprezintă singurul organ de reglementare în domeniul audiovizualului, să revină asupra unei decizii prin care a fost retrasă licenţa pentru postul de televiziune respectiv. În realizarea acestor demersuri, suspectul Hrebenciuc Viorel s-a folosit de influenţa şi autoritatea pe care le deţine în calitatea sa membru al structurilor de conducere din partidul din care face parte – membru al Comitetului Executiv Naţional, organul de conducere şi de decizie al partidului. Parlamentarul Hrebenciuc Viorel este membru al Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, funcţie care îi conferă automat calitatea de membru al organului central de conducere şi de decizie al partidului – Comitetului Executiv Naţional.

Potrivit datelor rezultate în urma efectuării de acte de urmărire penală, suspectul Gheorghe Ştefan a fost îndrumat de Iorga Narcisa, membru CNA, suspectă în cauză, să apeleze la cunoştinţele din mediul politic, pentru a influenţa votul pe care ceilalţi membri ai C.N.A. urmau să îl dea cu privire la contestaţia pe care reprezentanţii postului TV intenţionau să o formuleze, printre cei indicaţi fiind şi parlamentarul Viorel Hrebenciuc.
Urmare a indicaţiilor primite de la Iorga Narcisa, Gheorghe Ştefan i-a solicitat sprijinul deputatului Hrebenciuc Viorel, cerându-i să intervină la nivelul preşedintei C.N.A, Laura Georgescu, astfel încât să o determine să se implice în susţinerea intereselor postului TV sancţionat, mai concret să obţină revocarea actului administrativ emis de CNA în data de 17 septembrie 2013 prin care i-a fost retrasă licenţa.

Ca urmare a exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu de către suspecta Georgescu Laura, preşedinte C.N.A., în mod nejustificat, trei dintre membrii CNA care, la şedinţa din 17 septembrie 2013 votaseră pentru retragerea licenţei postului TV, în şedinţa din 1 octombrie 2013, au votat în favoarea postului TV anterior sancţionat. Aceasta, în condiţiile în care situaţia de fapt nu se modificase, în afara existenţei unei contestaţii, depuse la data de 24 septembrie 2013 (ce conţine doar 2 pagini şi jumătate), fără a se fi întocmit vreun document de natură tehnică în cadrul instituţiei pentru a se verifica argumentele susţinute în respectiva contestaţie.

Precizăm că, inițial, la data de 17.09.2013, C.N.A. a decis, cu o majoritate de 7 la 4 (11 membri CNA prezenţi), retragerea licenţei audiovizuale pentru postul TV în cauză. Motivul retragerii licenței a fost încălcarea dispoziţiile art.57 alin.1 lit. b teza 2 din Legea nr.504/2002 a audiovizualului, în sensul că postul TV respectiv a încetat să difuzeze serviciul de programe pentru care i s-a acordat licenţa audiovizuală mai mult de 96 de ore pentru orice motive imputabile titularului, singura sancţiune prevăzută de lege într-o asemenea situaţie fiind retragerea licenţei.
La data de 8 septembrie 2014, persoanei sus menţionate i s-au adus la cunoștință calitatea de suspect și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”

Sursa Comunicat DNA

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.