Ultima oră! Președintele CJ Neamț, Ionel Arsene, condamnat definitiv la închisoare. El nu se află în țară

0

Ionel Arsene, baronul PSD de Neamț, a fost condamnat vineri la 6 ani și 8 luni cu executare de Curtea de Apel Brașov într-un dosar de corupție, potrivit portalului instanțelor. Sentința este definitivă. Procesul a început încă de acum cinci ani. Instanța a dispus și confiscarea de la Arsene a sumelor de 80.000 de euro și 80.000 de lei, informează g4media.ro.

În prima instanță, la 8 aprilie 2022, Ionel Arsene fusese condamnat la 8 ani şi 4 luni de detenţie efectivă pentru corupţie de către Tribunalul Bacău. A formulat apel care s-a judecat la Curtea de Apel din Braşov, după cum a decis Înalta Curte care i-a admis lui Arsene cererea de strămutare a dosarului de la Curtea de Apel Bacău.

Ionel Arsene este unul dintre cei mai influenți lideri locali din PSD. El și-a impus de-a lungul anilor mai mulți apropiați în funcții guvernamentale, grație influenței la vârful partidului.

Context. Dosarul lui Ionel Arsene a fost conexat după ce baronul PSD a fost trimis în judecată de DNA în două cazuri. Într-unul dintre dosare a fost acuzat de trafic de influență, după ce, în 2013, pe când era parlamentar și liderul PSD Neamț, ar fi primit 100.000 de euro de la Gheorghe Ștefan zis Pinalti, fost primar PDL în Piatra Neamț, ca să își folosească influența pe lângă conducerea ANI astfel încât Agenția Națională de Integritate să constate incompatibilitatea unui adversar politic. Era vorba de Culiță Tărâță, la vremea respectivă președinte PSD al CJ Neamț.

Potrivit unui referat DNA, Arsene a fost denunțat de Pinalti în 2017. Fostul primar le-a mărturisit anchetatorilor că Arsene a fost cel care a venit cu ideea să-l „aranjeze” pe Culiță Tărâță la ANI pentru că avea intrare la președintele din acea vreme, Horia Georgescu. Arsene ar fi avansat și costurile acestui plan: 100.000 de euro. Banii ar fi urmat să ajungă la Horia Georgescu prin intermediul lui Dan Turturică, redactor șef la România liberă în acea perioadă, și a consilierei șefului ANI. În referatul procurorilor DNA se arată și că Pinalti i-ar fi dat alte 15.000 de euro lui Arsene ca să-i dea lui Turturică. În schimbul banilor, ziaristul urma să publice articole denigratoare pentru Culiță Tărâță în România liberă.

Potrivit DNA, în iulie 2015, Arsene ar fi cerut și un comision de 5% din suma de 60 de milioane de lei, adică în jur de 3 milioane de lei, de la reprezentanții firmei Construcții Hidrotehnice SA Iași. Arsene urma să îi determine pe șefii de la Administrația Națională Apele Române să aloce suma respectivă pentru finalizarea contractelor dintre compania din Iași și administrațiile bazinale.

Arsene și-ar fi folosit influența asupa secretarului de stat Iulian Jugan de la Ministerul Apelor astfel încât Apele Române să aloce suma de 60 de milioane de lei pentru contractele cu firma Construcții Hidrotehnice SA din Iași.

Ionel Arsene a fost trimis în judecată pentru trafic de influență și într-un al doilea dosar penal. Potrivit DNA, în iunie 2015, Arsene, pe atunci parlamentar și lider al PSD Neamț, ar fi intervenit pe lângă primarul din comuna Icușești asfel încât firma care construia școala din localitate să subcontracteze lucrările de tâmplărie către o firmă agreată de Arsene. În februarie 2019, Tribunalul Neamț a conexat cele două dosare, apoi a trimis cazul la Tribunalul Bacău.

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.