UPDATE:
Medici de la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iaşi au transplantat ficatul prelevat, în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, de la un pacient aflat în moarte cerebrală, care era internat la Spitalul Judeţean Bacău. Coordonatorul Centrului Regional de Transplant Iaşi, dr. Raluca Neagu, a declarat că beneficiarul transplantului hepatic este un bărbat de 60 de ani, care era diagnosticat cu ciroză hepatică.
„A fost singura persoană compatibilă, având în vedere grupa rară de sânge a donatorului”, a declarat dr. Raluca Neagu.
De asemenea, la Spitalul „Dr. C. I. Parhon” medicii efectuează transplanturile renale, intervenţiile fiind în curs de desfăşurare.
„Unul dintre cei doi rinichi a fost transplantat unui pacient din judeţul Suceava. Cel de-al doilea transplant este efectuat unei paciente din judeţul Vrancea. Au fost mai mulţi pacienţi chemaţi pentru efectuarea analizelor de compatibilitate. Dintre ei au fost selectaţi doi, care aveau compatibilitatea cea mai bună. În general, pentru astfel de intervenţii sunt chemaţi zece pacienţi cărora li se fac teste de compatibilitate. Sunt selectaţi doar cei care au compatibilitatea cea mai bună”, a declarat conf. univ. dr. Ionuţ Nistor, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Dr. C. I. Parhon” Iaşi.
Conform Ralucăi Neagu, corneele urmează să fie transplantate luni la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iaşi. ( AGERPRES.RO )
–––––-
In dimineața zilei de duminică, 20 februarie 2022, echipe medicale sosite din Iași și Bacău, au reușit o operațiune de prelevare de organe de la un pacient din Bacău, în vârstă de 54 de ani, aflat în moarte cerebrală.
„Sub coordonarea echipei ATI din unitatea noastră s-a procedat la prelevarea ficatului, rinichilor și a corneei. Operațiunea a început în jurul orelor 3 și a durat până dimineața. Odată cu soarele duminicii a răsărit și speranța la viață a unor pacienți ce vor beneficia de organele prelevate. Nu în ultimul rând exprimăm Condoleanțe familiei îndurerate care a înțeles că acordul de prelevare poate reprezenta salvarea altor vieți!” au transmis reprezentantii SJU Bacau