Prejudiciu de peste 10.000 lei dupa ce s-a racordat ilegal la reteaua electrica din Municipiul Bacau

0

         La data de 26 iulie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Bacău, împreună cu reprezentanții unei companii de furnizare a energiei  electrice din județ au constatat faptul că, la locuința unui bărbat de 62 de ani din municipiu, există o racordare ilegală la rețeaua electrică.

         În urma verificărilor a reieșit faptul că, imobilul era branșat ilegal la rețeaua de energie electrică, consumul nefiind înregistrat şi facturat, prejudiciul creat fiind de peste 10.000 de lei.

         În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de executarea şi folosirea de instalaţii electrice clandestine şi furt de energie electrică.

            Reamintim cetățenilor faptul că:

          Intervenţiile neautorizate în instalaţiile de distribuţie a energiei electrice sau gaze naturale reprezintă un real pericol pentru cei implicaţi în astfel de acţiuni. Totodată, acestea au un impact direct, atât asupra persoanelor aflate în vecinătate, cât şi a consumatorilor, existând risc de electrocutare, explozii, incendii.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.