Prefect Bogdanel, despre incendiul de padure de la Targu Ocna: In acest moment, conform ISUJ, nu există riscul extinderii spre zone locuite

0

Pompierii bacauani dar si alti colegi din doua judete se lupta cu flacarile care au izbucnit intr-o padurea de langa Targu Ocna, in judetul Bacau. Peste 65 de hectare de vegetatie uscata au ars deja, iar in sprijin au venit si doua avioane militare care ajuta la stingerea incendiului.

Prefectul Bogdanel a precizat ca in acest moment nu exista riscul extinderii incendiului spre zone locuite:

Am fost miercuri după-amiaza la Tg. Ocna pentru a vedea la fața locului ravagiile provocate de incendiul de pădure, dar mai ales eforturile supraomeneşti pe care pompierii le depun, până la epuizare, în lupta cu flăcările. Vigilența autorităților este la cote maxime, iar în acest moment – conform celor comunicate de ISUJ Bacău – Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Bacău – nu există riscul extinderii incendiului spre zone locuite. Vântul a scăzut în intensitate, după ce în ultimele două zile rafalele au condus la propagarea focului. Suprafață cumulată afectată de incendiu este de circa 65 ha de vegetația uscată, litieră și pădure mixtă (foioase și conifere). Incendiul se manifestă în 3 focare principale, cu precădere la vegetația uscată, în zone greu accesibile și pe versanții abrupți, impracticabili.

În sprijinul pompierilor, două aeronave Spartan, echipate în configurație pentru stingerea incendiilor, au lansat ieri mai multe containere cu apă. De asemenea, SVSU Tg. Ocna, unul dintre cele mai bine puse la punct servicii voluntare pentru situații de urgență din județ, şi lucrătorii Ocolului Silvic Tg. Ocna oferă un suport real pompierilor militari care acționează pe teren. Autoritățile vor fi la datorie până la lichidarea incendiului.” a transmis Lucian Bogdanel – prefect al judetului Bacau

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.