Normele privind aplicarea Legii porcului interzic complet vânzarea porcilor crescuți în gospodăriile țărănești și, de asemenea, comercializarea cărnii provenite de la aceștia. Recent, ANSVSA a emis noi reguli referitoare la aplicarea Legii porcului, cu cea mai importantă prevedere referindu-se la interzicerea comercializării acestor porci sau a cărnii provenite de la ei. În plus, proprietarii de porci crescuți în gospodărie sunt obligați să înregistreze animalele la Primărie, în Registrul Agricol.
Normele prevăd că mișcarea porcinelor se realizează după cum urmează:
a) în exploataţia noncomercială de porcine, porcii sunt crescuți exclusiv pentru îngrăşare şi sacrificare pentru consum familial și se interzice comercializarea porcilor, precum și a produselor provenite de la aceștia;
b) mişcarea porcinelor dintr-o exploataţie comercială cu status conform autorizată sanitar veterinar se poate efectua având ca destinaţie:
1. exploatații noncomerciale;
2. exploataţiile comerciale înregistrate sanitar-veterinar;
3. exploataţiile comerciale autorizate sanitar-veterinar;
4. abatoare autorizate sanitar-veterinar şi pentru siguranța alimentelor și care sunt desemnate în conformitate cu art. 44 alin. (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/594, în vederea sacrificării imediate; carnea proaspătă și produsele din carne, inclusive membranele naturale, obținute de la aceste porcine sunt comercializate pe teritoriul național;
c) mişcarea porcinelor dintr-o exploataţie comercială cu status conform înregistrată sanitarveterinar se poate efectua având ca destinaţie:
1. exploatații noncomerciale;
2. exploataţie comercială înregistrată sanitar-veterinar;
3. abatoare autorizate sanitar-veterinar şi pentru siguranța alimentelor și care sunt desemnate în conformitate cu art. 44, alin. (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/594, în vederea sacrificării imediate; carnea proaspătă și produsele din carne, inclusive membranele naturale, obținute de la aceste porcine sunt comercializate pe teritoriul național.
d) mişcarea porcilor dintr-o exploataţie comercială cu status neconform înregistrată/autorizată sanitar-veterinar se poate efectua având ca destinaţie doar abatoare autorizate sanitar-veterinar şi pentru siguranța alimentelor și care sunt desemnate în conformitate cu art. 44 alin. (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/594, în vederea sacrificării imediate; carnea proaspătă obținută de la aceste porcine este marcată și transportată la o unitate de procesare, pentru a fi supusă unuia dintre tratamentele relevante de atenuare a riscurilor, prevăzute în anexa VII la Regulamentul delegat (UE) 2020/687 al Comisiei din 17 decembrie 2019 de completare a Regulamentului (UE) 2016/429 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește normele de prevenire și control al anumitor boli listate.