Copaci si acoperisuri doborate de furtuna. Pompierii bacauani intervin la 11 evenimente in judetul Bacau

0

În intervalul orar 18:45– 19:30, județul Bacău s-a aflat sub o atenționare meteorologică COD ROȘU.

Localități afectate: com. Motoșeni, com. Podu Turcului, com. Stănișești, com. Lipova, com Oncești, com. Glăvănești, com. Secuieni, com. Izvorul Berheciului, orașul Slănic Moldova, municipiul Bacău.

Ca urmare a manifestării fenomenelor meteorologice prognozate, pompierii militari au intervenit pentru gestionarea situațiilor de urgență generate de fenomenele hidrometeorologice (degajări de arbori, îndepărtare elemente de construcție). Până în acest moment au fost semnalate 11 astfel de situații, însă forțele de intervenție din cadrul ISUJ Bacău desfășoară în continuare recunoașteri în teren. Pentru asigurarea răspunsului prompt la solicitările cetățenilor, în misiuni sunt angrenate 45 de efective și 14 mijloace, acționându-se în cooperare cu comitetele locale pentru situații de urgență.” a transmis ISUJ Bacau

Premergător situației descrise, au fost dispuse următoarele măsuri:

  • transmiterea Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență din zonele vizate a măsurile specifice ce trebuie adoptate în cazul producerii unor fenomene meteorologice periculoase în vederea informării populației;
  • menținerea legăturii permanente cu comitetele locale aflate sub incidența avertizărilor meteorologice;
  • verificarea tuturor mijloacelor destinate intervenției la inundații și fenomene meteo periculoase.

De asemenea, pentru asigurarea răspunsului prompt la solicitările cetățenilor, la nivelul inspectoratului a fost crescută capacitatea operațională și a fost activată grupa operativă.

Dinamica intervențiilor din teren este atent monitorizată de centrul operațional județean, pentru gestionarea optimă a situațiilor de urgență care pot apărea.

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.