Lotul reprezentativ al Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău a căștigat locul I în clasamentul general la Etapa Națională a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență.
Competiția s-a desfășurat în perioada 20-23 august a.c și a reunit loturile câștigătoare ale etapelor interjudețene aparținând ISU Alba, ISU Arad, ISU Argeș, ISU Bacău, ISU Bihor, ISU Botoșani, ISU Călărași, ISU Gorj, ISU Mureș, ISU Neamț, ISU Sibiu și ISU Suceava.
Participanții au parcurs patru probe, respectiv:
- Pista cu obstacole pe 100 de metri;
- Ştafetă 4 x 100 metri;
- Scara de fereastră;
- Realizarea dispozitivului de intervenţie la motopompă.
În urma acestora, clasamentul general este următorul:
I. ISU BACĂU
II. ISU NEAMT
III. ISU BIHOR
„Îi felicităm pe băieții noștri pentru toată munca depusă și ne înclinăm în fața perseverenței și determinării lor! Nu în cele din urmă, le transmitem aprecierea noastră tuturor participanților pentru rezultatele obținute și le mulțumim colegilor noștri de la ISU Neamț pentru găzduire!” – ISU Bacău