La data de 14 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Onești, însoțiți de câinele de urmă din cadrul compartimentului criminalistic au fost în mijlocul copiilor din comuna Bogdănești, în cadrul școlii de vară organizată de parohia din localitate.
În cadrul activităților, celor mici le-au fost prezentate reguli de circulație, modalitatea corectă de traversare a străzii pe trecerea de pietoni, semnificația indicatoarelor rutiere și cum să se deplaseze pe drumurile publice în calitate de pietoni.
Totodată, polițiștii au expus interactiv teme de prevenire a victimizării minorilor, școlar și absenteismului școlar.
De asemenea, a fost expusă tehnica din dotarea polițiștilor rutieri prin intermediul Laboratorului de Siguranță Rutieră și instrumentele prin care criminaliștii ridică urmele în cazul infracțiunilor.
Astfel de activități vor continua și în perioada următoare, polițiștii împreună cu celelalte structuri teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne fiind prezenți în mijlocul copiilor, în cadrul școlilor de vară, a taberelor școlare sau în diverse locuri publice pentru o vacanță în siguranță.