Polițiștii din cadrul Biroului de Siguranță Școlară desfășoară săptămânal activități preventive și educativ-informative în unitățile de învățământ din județul Bacău, atât planificate de aceștia cât și în urma solicitărilor venite, în cea mai mare parte, din partea cadrelor didactice.
Săptămâna trecută, unitățile de învățământ vizate au fost Liceul Tehnologic Parincea, Școlile Gimnaziale Nănești, Tamași, Chetriș, Bijghir și Colegiul Național Pedagogic ”Ștefan cel Mare” Bacău, fiind realizate în total 30 de activități în timpul orelor de curs, pe teme privind violența, victimizarea minorilor, prevenirea agresiunilor sexuale și a consumului de substanțe interzise.
În această săptămână, activitățile au fost derulate în comuna Gioseni la Școala Gimnazială ”Ion Strat”, în Comănești la Școala Gimnazială ”Liviu Rebreanu” și Școala Gimnazială nr. 4, unde polițiștii s-au întâlnit și cu părinții elevilor pentru a sublinia importanța implicării acestora într-un mod activ în educarea și supravegherea permanentă a copiilor.
Astfel, în ultimile două săptămâni, aproximativ 900 de elevi, 70 de cadre didactice și 30 de părinți au aflat informații importante privind scopul nostru comun – un mediu școlar sigur și sănătos.
Toate activitățile pe care polițiștii de siguranță școlară le desfășoară vizează atât formarea de abilități sociale – îi învață pe elevi cum să refuze presiunile sociale, să ia decizii sănătoase, să gestioneze orice situație nocivă/periculoasă și să-și dezvolte reziliența emoțională, cât și crearea unui mediu sigur – promovează o cultură a respectului și a sprijinului între elevi, reducând comportamentele de risc, contribuind la crearea unei rețele de sprijin prin implicarea tuturor factorilor responsabili în domeniu.