Politistii de la Protectia Animalelor au dat amenda 3.000 lei unei persoane care a abandonat doi pui de caine in fata unei clinici veterinare din Bacau

0

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor s-au sesizat cu privire la faptul că, o persoană din municipiul Bacău ar fi abandonat în dreptul unei clinici veterinare din localitatre, doi pui de câine în vârstă de aproximativ 3 luni.

În urma verificărilor efectuate, persoana în cauză a fost identificată și sancționată contravențional conform art. 26, alin 1, lit b, raportat la art. 6, alin. 2, lit. f) din Legea 205/2004 (R) privind protecția animalelor, cu suma de 3.000 de lei.

Cele două exemplare canine au fost preluate de o fundație de protecția animalelor de pe raza județului Bacau.

  Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor reamintesc tuturor proprietarilor de animale că abandonarea acestora constituie contravenție conform art 26, alin 1, lit b, din Legea 205/2004 (R), privind protecția animalelor cu și se sancționează cu amendă între 3000 și 12.000 de lei.

Totodata reamintim obligațiile tuturor deținătorilor de câini:

Este obligatorie sterilizarea câinilor cu sau fără stăpân aparținând rasei comune, și metișii acestora conform prevederilor art. 13^2 din O.U.G. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân. Nerespectarea acestei obligații legale constituie contravenție, iar limitele sancțiunii sunt cuprinse între 5.000 și 10.000 lei.

Identificarea câinilor cu stăpân este obligatorie conform art 13^3, aliniatul 5 din OUG 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân.

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.