Politistii bacauani au informat conducatorii cu privire la „Legea Anastasia”. Vezi ce prevede

0

Polițiștii băcăuani au desfășurat în această săptămână mai multe activități de informare a conducătorilor auto cu privire la modificările legislative nou intrate în vigoare.

Astfel, Legea nr. 213 din 2023 care modifică articolul 91 din Codul Penal prevede faptul că:

(3^1) Nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 192 alin. (2) și (3), dacă acestea au fost săvârșite în condițiile art. 335 sau 336”.

Mai exact, în cazul accidentelor rutiere soldate cu decesul unei persoane, conducătorul auto aflat sub influența băuturilor alcoolice, a substanțelor interzise sau care nu deține permis de conducere, va fi condamnat la închisoare cu executare.

Vă reamintim că alcoolul/ drogurile și volanul sunt incompatibile! Nu conduceți sub influența acestor substanțe și nu vă urcați în mașină cu cineva care a consumat alcool ori substanțe psihoactive.

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.