În această săptămână, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău – Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, Biroul Siguranță Școlară și Serviciului/ Biroul Rutier Bacău, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale Antidrog – Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bacău au continuat campania de informare şi conştientizare a cetăţenilor cu privire la riscurile asociate faptelor cu violență, traficului și consumului de droguri, precum şi creșterea gradului de siguranță rutieră.
În cadrul activităților desfășurate, atât pe raza municipiului Bacău, cât și pe varianta ocolitoare a acestuia, conducătorilor auto le-au fost aduse la cunoștință modificările legislative în materie penală, respectiv, în cazul conducătorului auto aflat sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive ori fără a deține permis de conducere și care provoacă un accident rutier soldat cu decesul victimei acesta va fi condamnat la închisoare cu executare, fiind eliminată posibilitatea de a fi condamnat cu suspendarea executării pedepsei (Legea nr. 213/2023 pentru completarea art.91 din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal).
Polițiștii băcăuani vă recomandă:
Nu vă urcați la volan dacă ați consumat băuturi alcoolice sau substanțe psihoactive ori dacă nu dețineți permis de conducere.
Consumul de alcool poate afecta condusul autovehiculului prin faptul ca acesta cauzeaza:
• deficiențe de vedere;
• încetinirea reflexelor;
• reducerea concentrării și a vigilenței;
• crearea unei stări de relaxare și somnolență, ceea ce te poate determina să adormi la volan;
Nu vă puneți viața în pericol urcându-vă în autovehicule conduse de persoane care nu dețin permis de conducere, aflate sub influența alcoolului sau a drogurilor.